Guvernul a rămas fără premierul Nicolae Ciucă, iar președintele Klaus Iohannis l-a numit pe Cătălin Predoiu (ministrul Justiției, PNL) prim-ministru interimar. Acesta are o singură treabă: să-i țină cald locul lui Marcel Ciolacu de le PSD.
Pe scurt, a fost mare frăsuială în cocleala numită pompos scena politică”. Din găleată, au scos capul personajele cunoscute care au apucat de colțuri „rotativa guvernamentală”. Guvernul se pregătește de noi șefi: vin ai noștri, vin și ai lor, dar se schimbă șeful liberal (Ciucă) cu unul pesedist (Ciolacu). În plus, în chinurile faceri și împărțelii de joburi cele două partide scapă de colegii de la UDMR care vor fi trimiși direct în opoziție (surse!).
Predoiu, premier interimar
Noul Guvern va scoate capul în lume în a doua parte a săptămânii. Până atunci, la „servici” va veni doar ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care a fost numit de Iohannis premier interimar.
Mâine vor fi consultări la Palatul Cotroceni. Cică se va vorbi despre noul Guvern. Cu Ciolacu în frunte, cabinetul se va îngriji de prosperitatea țărișoarei, a populației, a tuturor vietăților din spațiul carpato-danubiano-pontic.
PS. Circula un zvon conform căruia președintele PNL Galați, George Stângă, este printre candidații pentru funcția de ministru al Mediului. Probabil, un zvon!