După ce n-a acceptat să finanțeze centura ocolitoare a Tecuciului, în calitate de prim – ministru, Sorin Grindeanu se arată deranjat de ritmul prost al lucrărilor, din postură de ministru al Transporturilor, de această dată.
Luni, a transmis constructorului „un singur mesaj”, după ce a vizitat amplasamentul sâmbătă.
„Sunt 13 ani de când oamenii așteaptă să se încheie lucrările. Un contract marcat ani de zile de lipsă de mobilizare și de rezilieri. Este mult prea mult. Nu mai accept scuze și întârzieri. Actualul constructor a început lucrările anul acesta, în luna mai. Am un singur mesaj pentru el …Termenul de finalizare a lucrărilor este luna mai, anul viitor!”, a comunicat luni Grindeanu.
Anterior, ministrul era criticat de unul dintre partenerii din noua coaliție, deputatul gălățean George Stângă, deranjat că nu a fost invitat să participe la discuții, în calitate de lider al liberalilor din județ.
„Înțeleg disperarea acestuia de a-și reface imaginea după perioada în care a fost prim-ministru, dar atunci când vine vorba despre proiectele guvernamentale ce țin de județul Galați ar fi bine să discutăm cu toții, iar acestea să nu fie transformate într-o jucărie a PSD-ului.
Vizita domnului Grindeanu în județul Galați s-a transformat într-un fel de șezătoare a liderilor PSD din Galați și Brăila.
Ar fi fost normal ca la o vizită a vicepremierului României, a ministrului transporturilor parte a Guvernului coaliției PNL-PSD-UDMR, să fie invitați și partenerii de guvernare, așa cum e firesc într-o coaliție, dar mai ales atunci când vine vorba despre proiectele destinate Galațiului. Din păcate, vizita dlui Grindeanu a fost confiscată de către social-democrați doar pentru a-și face poze. Sper ca, în timp, dl Grindeanu și ceilalți social-democrați să înțeleagă faptul că proiectele derulate de către Guvern nu sunt nici ale PSD, nici ale PNL, ci sunt destinate gălățenilor și tuturor românilor”, a transmis Stângă.
Acesta le-a reamintit social – democraților că, din cei 13 ani de când e început proiectul, PSD a guvernat aproape 8 ani.
În plus, în perioada în care Grindeanu a fost prim-ministru, a construit bugetul României pe anul 2017. La acel moment, au fost depuse amendamente pentru suplimentarea fondurilor alocate pentru a finaliza proiectul Centurii ocolitoare a municipiului Tecuci
„Toate amendamentele au fost respinse fie de dl Grindeanu, fie de colegii săi care aveau în acel moment majoritate în Parlament”, i-a mai transmis Stângă.
În prezent, centura ocolitoare a Tecuciului este realizată în procent de 68% și are ca termen final de execuție data luna mai a anului viitor.