Nu, deputatul Bogdan Rodeanu nu s-a apucat de cântat. Și nici nu joacă tenis, din câte știm noi. În schimb, azi, președintele USR Galați a fost ales vicepreședinte al Camerei Deputaților. Funcție care, la 40 de ani, arată destul de bine în CV-ul politic.
Vicepreședinte al Camerei Deputaților! Nu sună rău deloc. Și e așa, ca un unguent, care face bine la notorietate. Mai ales că Bogdan Rodeanu este înscris, din partea USR PLUS PNL, în cursa pentru Primăria Galați.
Bogdan Rodeanu a intrat în Top 10 – politic, pentru că, dacă nu știați, o dată cu această funcție, a devenit cel de-al zecelea om în stat. Nu îi enumerăm pe primii nouă, dar parcă nu e puțin lucru să fii Nr. 10.
Pe lângă funcția de Vicepreședinte al Camerei Deputaților, Bogdan Rodeanu este și vicepresedinte al Comisiei de Apărare, ordine publică şi securitate naţională din Camera Deputaţilor şi co-preşedinte al Comisiei comune dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Doresc să le muțumesc colegilor din grupul parlamentar al USR şi deputaţilor care mi-au acordat votul. Este o onoare pe care o primesc ca pe o recunoaștere a activității mele din Parlamentul României. Noua funcție reprezintă o mare responsabilitate, acum, când ne pregătim ca România să fie condusă, în sfârşit, cu o viziune modernă, europeană. În același timp, am credinţa ca acest mandat de Vicepreședinte al Camerei Deputaților va fi unul extrem de scurt, întrucât colegii mei şi cu mine ne-am propus să câștigăm alegerile din 27 septembrie pentru Primăria Galați și să începem transformarea cât mai rapidă a orașului. (Bogdan Rodeanu, deputat USR de Galaţi)
Citește și: Să vă spun o glumă bună. Sunt șanse ca Bogdan Rodeanu să fie contracandidatul lui Pucheanu