Dunărea s-a transformat în „câmp” de luptă împotriva PSD. Înarmați cu lopeți, șapte liberali gălățeni au săpat un mesaj de mari dimensiuni pe insula apărută pe mijlocul fluviului. Efortul a meritat, spun liberalii care s-au plimbat cu barca: începând de sâmbătă, mesajul „La naiba PSD” poate fi admirat din avion, de pe mal, chiar și de pe bacul pesedistului Viorel Ștefan.
Mesajul care stă cu burta la soare are 100 de metri lungime, 10 metri înălțime și a fost construit în aproximativ șase ore. Păcat că s-a terminat insula, pentru că, probabil, liberalii ar mai fi avut câteva mesaje de trimis subalternilor lui Liviu penal Dragnea. Ca să vadă imaginea și Dan Nica de la Bruxelles, constructorii politici au folosit o dronă, au filmat isprava de la înălțime și apoi au aruncat filmarea pe FB.
Mesajul din mijlocul Dunării o să le stea în gât greilor PSD și este posibil să-i pună pe drumuri pe lipitorii de afișe. Zilele următoare, ei s-ar putea alege cu o plimbare cu barca și cu câteva ore de „hămăleală” în slujba partidului iubit.
PS. Vestea proastă pentru PSD este că Dunărea scade de la o zi la alta și că tendința pentru următoarele săptămâni este tot în scădere. La naiba!