O butelie „manevrată incorect” a produs cea mai mare porție de legume coapte din lume. Chestia pe care nimeni nu o vrea în Guinness Book s-a întâmplat miercuri, la Matca, unde au ars mai multe solarii.
Informația a fost furnizată de ISU Galați. Un incendiu a izbucnit într-o zonă cu solarii și a făcut scrum construcțiile și legumele din interior.
Pompierii au stabilit că „manevrarea incorectă a unei butelii este cauza probabilă a incendiului”. Bilanțul este cam nasol: au intrat în istoria legumelor 300 de metri pătrați de construcție din trei sere, dar și o anexă unde dormeau muncitorii.
Ca să nu rămânem fără legume, pompierii s-au mobilizat și s-au dus la fața locului cu trei autospeciale de la secția Tecuci și cu grupa de voluntari de la Corod. Focul a fost stăvilit și nu ar trebui să afecteze prețul roșiilor și al castraveților. Războiul, însă, o va face!