Pompierii gălățeni și brăileni au făcut minirevelionul. Din păcate pentru ei, nu cu sarmale și șpriț, ci cu masca pe față. Ei au păzit blocul din care au ieșit mirosuri chimice ciudate, împreună cu locatarii care, deși au revenit în apartamente, nu prea au dormit de grijă.
După numeroase cercetări, pompierii au aflat că mirosul ciudat provenea de la etajul 3 al blcoului unde fuseseră aruncate în scurgere mai multe substanțe chimice. Mirosul a ajuns în tot blocul și în canalizare, punându-i pe fugă pe locatari și aducând de la Brăila un echipaj cu autospeciala CBRN (cercetare chimică, biologică, nucleară).
„Au fost verificate canalizările cu un reprezentant de la Apă-Canal, împreună cu echipajele ISU Galati și s-a constatat prezența unei substanțe chimice necunoscute, peste limitele normale. Ca urmare, s-au emis două concluzii ale intervenției de la locul T10. O serie de substanțe chimice necunoscute au fost deversate în scurgerea blocului, cel mai probabil la nivelul etajului 3. Ulterior, acestea au ajuns în canalizare, dar s-au manifestat o vreme și în coloanele de aerisire. Împreună cu echipajul de pompieri cu autospeciala CBRN de la ISU Brăila, s-au reverificat toate apartamentele din bloc și s-a întocmit o hartă a valorilor înregistrate in timp, în fiecare din acestea. S-a constatat ca substanța chimică urmează traseul canalizării blocului T10: după ce mirosul a dispărut din apartamente, el s-a făcut simțit o vreme în canalizare.” (ISU Galați)
Echipajul de pompieri cu autospeciala CBRN de la ISU Brăila a rămas la Galați și în această dimineață face o nouă verificare la fața locului.
SURSA FOTO SI VIDEO : ISU