Ne-a căzut sub nas un raport Medlife privitor la rezultatele testelor COVID. Cică tulpina Omicron i-a cucerit definitiv pe români și este posibil ca în România să se fi obținut „imunitatea de turmă”. Dacă e așa, valul 5 își pregătește bagajele. Drum bun!
Documentul Medlife încărcat cu vești bune arată că pe lotul de teste studiat în ultima săptămână, procentul probelor cu noua tulpină Omicron a urcat la 100%. Nici subvarianta Omicron nu are trecere la români. Așa că se poate deschide șampania.
„Varianta BA.2 pare să aibă o rată lentă de răspândire în România, iar varianta Delta pare să piardă teren. Sunt șanse destul de mari ca din a doua jumătate a lunii februarie să asistăm la o scădere constantă a numărului de cazuri, iar valul 5 să se încheie în această primăvară.” (Medlife)
În timp ce ne pregătim hainele pentru petrecerea „Adio Omicron” din primăvară, ne mai aruncăm câte un ochi pe cifrele prezentate de specialiști. Dat fiind numărul mare de îmbolnăviri cu Delta și Omicron din ultima perioadă, sunt șanse ca România să fi atins imunitatea de turmă, ne anunță aceștia. Muuuuu…lțumim pentru veștile bune!