UDJ Galați vrea să treacă la next level. După ce s-a cocoțat în vârful ierarhiilor pozitive din Covurlui & vecinătate, universitatea gălățeană a pus ochii pe „Everestul” european. Vrea să devină o instituție importantă în plan național și internațional despre care să se vorbească în bibliotecile și cafenelele din Cluj-Napoca, Nădlac, Viena și Strasbourg. Păcat că nu candidează pentru că ar fi votată.
Universitatea Dunărea de Jos a reușit în ulltimii ani să fie mai performantă decât toate instituțiille din zona Galați-Brăila la un loc. Culmea, merge bine chiar și economic, iar dacă avea un furnal cât de mic, era cumpărată de un indian cu cetățenie britanică. Cei de la UDJ s-au săturat să fie premianții unei clase fără mari pretenții. Vor să se ia la trântă cu cei mai mari și lansează ideea unui parteneriat strategic cu mediul social și economic.
„Am profitat de finalul de an pentru a lansa acest proiect mare, care se numește Partener UDJG. Oferta se adresează întregii societăți, mediului economico-social, partenerilor noștri de toate dimensiunile, administrațiilor locale și regionale și dorește să consfințească rolul regional și național important al Universității noastre. Vrem să intrăm pe partea educațional-formativă și să încercăm din mers o modernizare a tot ce înseamnă învățământ superior la Dunărea de Jos. (…) Dorim să ne punem în serviciul societății și venim în întâmpinarea mediului de afaceri. Se pot organiza astfel de cursuri în orice domeniu, atât cu specialiștii noștri, cât și cu specialiști externi, la nivel național și internațional. Identificăm nevoile, stabilim resursele necesare (cadre didactice, săli, logistică), organizăm pregătirea, identificăm surse de finanțare sau chiar cofinanțăm diverse activități educaționale. Oferta noastră a fost pregătită din timp, am încheiat acorduri cu peste 25 de actori din mediul economic, cu bătaie regională, națională și internațională, care ce ne va permite să creștem instituțional, la nivel calitativ și cantitativ. În primăvară vom avea și primele rezultate ale acestui proiect”, a declarat Puiu Lucian Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Proiecte sunt cu duiumul. Vă spunem doar unul ca să vă facem curioși: o navă de cercetare de vreo 6 milioane de euro!