Avem o informație care îi privește pe bipezii care molfăie rahaturile pesediste cu statul paralel, conspirații DNA și procurori nenorociți. Dan Nica, Adriana Țicău și alți foști miniștri tocmai au scăpat de pușcărie. Nu pentru că au dovedit că sunt nevinovați, ci pentru că faptele s-au prescris. Chestia a fost anunțată joi, 1 februarie, chiar de DNA.
…în acest dosar, s-a dispus clasarea cauzei față de următorii: – NICA DAN, ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, în perioada 2000 – iulie 2004, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece fapta este prescrisă. – ȚICĂU SILVIA ADRIANA, ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada iulie-decembrie 2004, iar anterior secretar de stat la același minister, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece fapta este prescrisă.
Așadar, într-un dosar cu prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD băieții au scăpat nepedepsiți și probabil, în curînd, vor zîmbi larg din afișele electorale. Asta-i statul paralel: proștii cu susținerea, ei cu prescrierea.