După lupte seculare care au ținut câteva săptămâni, politicienii de la putere au anunțat că se închide țara. Parțial, începând de luni, se pune lacătul pe numeroase activități. Bineînțeles, politicienii din opoziție fac gargară și spun cât de nasoală este decizia guvernanților.
Epidemia care exista și nu prea a ajuns să infecteze aproape 10.000 de români zilnic. Chiar dacă este departe de cifrele din statele din vestul Europei, totuși România își atinge limitele sistemului sanitar. De aceea, alde Iohannis și Orban au pregătit lockdownul românesc cu magazine închise, activități suspendate pe perioada nopții și cu muncă online.
„Pe timpul nopții va fi permisă deplasarea doar pentru activități absolut necesare. Deplasarea la muncă, din motive medicale, deci numai acele deplasări care sunt necesare. Magazinele vor fi închise la ora 21. Intervalul interzis de circulație va fi între orele 22, sau 23, până la 5 sau 6 dimineața. Nu o să închidem toate magazinele. Farmaciile le lași deschise. Benzinăriile trebuie lăsate deschise. Sunt activități esențiale.” (Ludovic Orban, sursa Digi24)
De asemenea, școlile vor face doar cursuri online, piețele în hale vor fi închise, iar purtarea măștii va fi obligatorie.
Pe români îi pândește și declarația pe propria răspundere. Pentru ieșirea din casă, aceștia vor completa documentul pe hârtie sau online. Apoi toți vor merge la alegeri ca să-i voteze pe cei care spun că-i bine, că nu-i bine, că există și că nu există.