Gălățenii se iau la trântă cu Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC). Pe Facebook, ei anunță că pregătesc un protest deoarece sunt nemulțumiți de prețurile mari și în creștere permanentă ale carburanților. Specialiștii susțin că de vină sunt marii producători de petrol care au umblat la prețul barilului.
Ne-am uitat în gura economiștilor și am aflat că marii producători de petrol au produs fluctuația prețului la nivel mondial. Prețul barilului de petrol este în creștere în 2021 după ce anul trecut s-a prăbușit din cauza pandemiei. Asta-i explicația tehnică, iar realitatea este crâncenă: în prima parte a lunii octombrie, prețul mediu al benzinei în România a fost de 6,09 lei pe litru (cel mai mare preț din 2014 încoace). La motorină, prețul mediu a fost 6 lei/litrul (cel mai mare din 2018).
Gălățenii care și-au întors portofelele pe toate părțile în fața pompei de benzină au decis să facă o petiție online și un protest.
„PROTEST!!! Dragi colegi de trafic, marea majoritate dintre noi își alimentează zilnic mașina. Dorim ca prin această postare să ne unim toți pentru a protesta față de scumpirea carburanților. Ne permitem să vorbim în numele tuturor gălățenilor și nu numai, transmițând faptul că prețul combustibilului s-a majorat exagerat de mult, comparându-se cu salariul minim pe care statul român ni-l oferă.” (Grupul cu șoferi din Galați)
Protestul va consta în ocolirea stațiilor peco în weekendul 22-24 octombrie.
„Un început ar fi să încercam să nu mai alimentăm un weekend în semn de protest în perioada de 22.10.2021-24.10.2021. Dorim să distribuiți această postare și cu ajutorul tuturor să putem schimba ceva.” (Grupul cu șoferi din Galați)
Probabil, protestul se va încheia brusc luni, când toți șoferii se vor așeza frumos la coadă pentru a cumpăra benzina cea scumpă.