Inaugurarea podului de la Brăila va fi joi, la ora 13.00, iar ulterior, mașinile vor putea traversa Dunărea. Se va face astfel legătura între județele Brăila/Galați și Tulcea, dar și între regiunile Muntenia, Moldova și Dobrogea.
Moment istoric: cea mai scumpă, cea mai înaltă și cea mai șmecheră construcție din România va fi inaugurată. Culmea, cu o mică întârziere, de un an sau doi. Nici nu mai contează pentru că românii sunt obișnuiți că lucrările importante să nu se termine niciodată la timp. Ultimul anunț este că de joi, 6 iulie, la prânz, se va putea circula pe pod. Dar și pe drumurile de legătură care sunt gata (vezi video).
„Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați – Tulcea se va da în trafic săptămâna viitoare, împreună cu prima etapă a drumurilor de legătură, pe 06 iulie, la ora 13:00. În prima etapă, traficul rutier va fi deschis pe relația parțială, cu descărcare în județul Tulcea pe drumul până la Măcin (etapa I). Urmând ulterior ca varianta până la Jijila și primul Km. pe zona Brăilei (etapa II) să fie finalizată cât mai repede.” (Ionel Scrioșteanu, secretar de stat la Min.Transporturilor)
Date tehnice despre drumurile de legătură
Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni. Drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.
Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19 km. El va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,3 km. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7 al drumului principal (Brăila- Jijila) și se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.
Despre fețele lungi și palide ale politicienilor care vor participa la inaugurarea podului de la Brăila vom vorbi și zilele următoare. Noi vă mai spunem că drumurile de legătură vor fi gata până la finalul anului. Trecerea pe pod va fi gratuită în următorii ani.
PS: Vestea bună este că lucrările avansează și pe șantierul Drumului Expres Galați-Brăila. Acesta cuprinde și megastructura de peste râul Siret și calea ferată de la Barboși. Vom reveni!