Nu-i glumă. Astronomii au decis să boteze Galați un asteroid care se plimbă hai hui prin spațiu. Nu se știe dacă se îndreaptă către Pământ, dar varianta nu poate fi exclusă până la realizarea unor calcule precise. În scenariul nasol, sfârșitul lumii ar putea veni de la Galați.
Știam de mult timp că Galați nu-i tocmai o floricică suavă răsărită pe Terra. Totuși, nu ne așteptam ca de numele Galați să se lege sfârșitul lumii. Acum, varianta a devenit posibilă, deoarece astronomii gălățeni care au descoperit un asteroid au decis să-l boteze Galați.
„În această etapă descoperitorii pot propune un nume pentru acest asteroid. Reprezentanții muzeului au luat deja decizia ca acest asteroid să poarte numele orașului Galați.” (Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi)
În prezent, bolovanul spațial se plimbă pe la mama naibii, undeva pe centura ocolitoare a planetelor Marte și Jupiter. Nu se știe ce gânduri are și vor mai trece câțiva ani până când specialiștii îi vor determina orbita. Până atunci, Galați cel înfricoșător ar putea fi folosit în filme de Hollywood și pe post de sperietoare la extratereștri.