În orașul Galați s-a aprins lumina. Aia festivă, de sărbători. Miezul acțiunii este în Grădina Publică unde s-au adunat cele mai multe beculețe pe metrul pătrat.
Luni, pe străzi și în parcuri s-a făcut lumină, ca de sărbători. A fost deschis sistemul de iluminat de sărbători, iar gălățenii cu copii în dotare au dat buzna să se tragă în poze. Lumină este pentru toată lumea și pentru toate pozele. Conform contractului, sistemul va rămâne în priză până la începutul anului viitor.
Dacă vorbim despre contract, vă spunem și cât costă toată distracția. Lucrările și instalațiile sunt executate și furnizate de către operatorul serviciului de iluminat public care are contract cu Primăria Galați pentru perioada noiembrie 2019 – noiembrie 2023.
Valoarea potențial maximală a contractului este de 12.738.031,72 lei fără TVA pentru cei 4 ani, anunță Primăria.
sursa foto: Primăria Galați