Nu se plictisesc polițiștii din Brăila. Noaptea trecută, ei au făcut filtre și au urmărit un bezmetic care furase o mașină din Galați. Ca să-l prindă pe îngerașul de 23 de ani, polițiștii au tras cu pistolul în aer și în roțile mașinii.
Urmărire ca-n filmele proaste la Brăila. Personajul principal a fost un gălățean care a furat o mașină din orașul Galați și s-a ușchit la Brăila. Polițiștii gălățeni i-au informat pe colegii brăileni despre activitatea nocturnă a tânărului de la volan.
În Brăila s-au organizat filtre, dar fanul seriei Furios și iute le-a depășit fără probleme. A început o urmărire care a ținut până în localitatea brăileană Mircea Vodă. În timpul fugărelii de pe DN2B, polițiștii au tras atât focuri de avertisment în aer cât și direct în cauciucurile mașinii.
Nimeni nu a fost rănit, iar polițiștii au aflat că tânărul era vedetă și într-un dosar penal de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că tânărul are exercitare dreptului de a conduce suspendată, pe numele său efectuându-se cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive. Gălăţeanul a fost testat atât cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ cât şi cu aparatul drug test, rezultatul fiind neconcludent. De asemenea, i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili cu exactitate dacă acesta a consumat sau nu alcool sau substanţe psihoactive.” (IPJ Brăila)
Nărăvașul s-a întors la Brăila în mașina Poliției și este audiat de polițiști.