Florin Melinte a comis-o încă o dată! A cîta oară? Cred că nici primarul Dumitru Nicolae nu-şi mai aduce aminte de ce îl lasă pe Melinte să fie un fel de patron la stat.
Teatrul Municipal Academic de Operă şi Balet din Kiev ar fi trebuit să presteze vineri seară spectacolul “Frumoasa din pădurea adormită”. Numai că artiştii din Ucraina au refuzat să urce pe scenă, iar gălăţenii veniţi să vadă spectacolul au plecat acasă cu buza umflată.
Varianta lor
Cum s-a ajuns aici? Varianta artiştilor de la Teatrul din Kiev e simplă. Impresarii lor, Mihai şi Tamara Zetia spun că au fost traşi în piept şi nu şi-au primit banii. În viziunea lor vinovat de această situaţie e directorul Florin Melinte. “El a fost cel cu care am vorbit, el a intermediat toată afacerea, el ne-a trimis invitaţiile şi tot el ne-a promis că totul va fi bine. Acum cînd i-am spus să ne dea banii, domnul Melinte nici nu a vrut să stea de vorbă cu noi şi a zis că el nu are nici un ban să ne dea. Avem senzaţia că sîntem pur şi simplu jefuiţi. E incredibil ce se întîmplă”, ne-a declarat Tamara Zetia.
În momentul în care artiştii ucrainieni au vrut să-şi strîngă decorurile, directorul Melinte a chemat firma de pază şi i-a împiedicat să-şi ia bunurile. La faţa locului a venit şi poliţia iar acuzele au început să curgă de ambele părţi.
Varianta lui Melinte
Practic Melinte le-a intermediat celor de la Teatrul din Kiev o serie de şapte spectacole în diferite oraşe din România. Interesant e că toată afacerea s-a desfăşurat printr-un amărît de PFA. E vorba de Mocanu Maftei PFA. Artiştii de la Teatrul din Kiev se plîng că Maftei PFA nu le-a dat banii prevăzuţi în contract pentru toate spectacolele jucate. Pe de altă parte, de data asta, Melinte a avut grijă să se acopere cu acte. Spun de data asta pentru că performaţele directorului de la Muzical în domeniu sînt de notorietate. Despre ţăcile trase de Melinte prin turnee nu numai că s-au scribărit cîteva vagoane cu cerneală, dar Melinte are la activ mai multe procese pierdute şi 20.000 de euro bani pe care a trebuit să-i înapoieze artiştilor păcăliţi. Staţi liniştiţi, cu voia lui Nicolaie, i-a dat înapoi tot din banii noştri.
Concluzia nu poate fi decît una singură. Indiferent de cine ar avea dreptate (n.a. eu nu-l mai cred pe Melinte nici dacă se face fată mare!) dacă directorul Teatrului Muzical ar fi fost un bun manager toate aceste golănii s-ar fi evitat sau nici măcar nu ar fi apărut. Problema e că de ani de zile Melinte produce la Teatrul Muzical numai scandaluri: prin turnee, cu sindicatele, abuzuri, delapidări, etc. Dar PSD-ul şi Nicolae nu vor să vadă nimic din lucrurile astea. Îl ţin în braţe pe Melinte şi pace. Somn uşor dom’ primar, Melinte şmenuieşte bine pentru tine!