Uneori românii plecați simt mai românește decât cei rămași aici, în Românica noastră, la bine și la rău. Iar pentru unii dintre ei dorul de casă devine o nevoie uriașă de a demonstra că sufletul lor a rămas cu gândul acasă. Că deși sunt departe, simt românește cu toată ființa lor. Și nu sunt vorbe goale. De ziua României, gălățeanca Elena Gheorghiță, care acum trăiește în Southampton, a făcut în așa fel ca steagul României să fluture, la înălțime, în Centrul Civic al orașului Southampton.
Azi, în orașul Southampton, un gest simbolic dar de mare însemnătate a emoționat sufletele unei comunități de aproape 4000 de români. Pe 1 decembrie, emoțiile românilor nu au fost în lockdown deoarece tricolorul, simbolul națiunii românești, dar și al unei comunități în continua creștere, a fost arborat la loc de cinste în fața primăriei orașului Southampton. Evenimentul a fost posibil la inițiativa gălățencei Elena Gheorghiță, stabilită in Southampton, fondatoare a organizației non-profit Romanian Advisory Centre.
Până astăzi, steagul României mi-a întâmpinat musafirii care veneau în vizită. Azi dimineață, l-am luat din casă și l-am înălțat în fața Centrului Civic al orașului. A lăsat un spațiu gol în sufrageria casei mele, dar sunt fericită deoarece gestul meu a umplut de bucurie sufletul românilor din comunitate. (Elena Gheorghiță)
Elena Gheorghiță – ambasador onorific al diasporei românești din Southampton
Prin acțiunile sale cât și implicarea în diverse acțiuni civice, Elena Gheorghiță a adus și aduce un aport de imagine pozitiv României și comunității românești din Southampton. Așa se explică și de ce este considerată ambasador onorific al diasporei românești din Southampton.
În perioada pandemiei, românii s-au mobilizat, demonstrând unitate și ajutor reciproc. Cât despre comunitatea multiculturală a orașului, Elena povestește că în lockdown un grup de voluntari căruia i s-a alăturat în perioada pandemiei a reușit să ajute cu alimente, medicamente și lucruri de strictă necesitate peste 6000 de localnici.
Gestul a fost apreciat și de ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Acesta i-a acordat Elenei Gheorghiță “Diploma Ambasadorului” în semn de “deosebită apreciere pentru solidaritatea dovedită prin acțiunile de voluntariat în sprijinul cetățenilor români aflați în dificultate în perioada pandemiei COVID – 19”.
În perioada sărbătorilor, organizația (Romanian Advisory Centre) coordonată de Elena Gheorghiță pregătește primul număr al unei reviste pentru copii din Southampton.
Avem aproximativ 500 de copii înscriși în sistemul educațional. Prin această revistă încercăm să susținem valorile tradițional românești, să menținem interesul celor mici pentru România. Dar încercam în același timp, pe înțelesul lor, al copiilor, să oferim informații care să-i ajute atât pe ei, cât și pe părinți, în procesul de integrare culturală și civică în societatea britanică. De asemenea, acum colectam diverse obiecte și jucării pe care, în prag de sărbători, dorim să le direcționăm către România, spre organizația World Vision. (Elena Gheorghiță)