Zilele trecute vuia presă despre intervenția pe care deputatul PNL Galați George Stângă o făcea pe lângă ministrul USR PLUS al Transporturilor, Cătălin Drulă.
Noi nu înțelegem de ce vă mirați. Se tot întâmplă de vreo 30 de ani încoace. De aceea, mergem rapid la următorul subiect care pare că are legătură cu primul. Drulă a comandat controale pe la mai multe instituții. Inclusiv la cele la care făcea referire Stângă.
Stângă, șeful dreptei gălățene, și-a dat cu stângul în dreptul. Asta pentru că la instituțiile pentru care se ploconea la domnul de la Transporturi va urma un mare control. A spus-o chiar Drulă după ce ce a anunțat desființarea Agenţiei de Salvare a Vieţii de Om pe Mare din cauza unor suspiciuni.
Suspiciuni ar fi și la instituțiile de pe malul Dunării conduse de oamenii deputatului Stângă.
„În ceea ce priveşte celelalte instituţii din domeniul naval, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galaţi, Autoritatea Navală Română, am trimis şi acolo corpul de control pentru că sunt, la fel, suspiciuni. Acolo am luat deja măsuri de schimbare a conducerilor. Am adus profesionişti, la fel ca şi la Portul Constanţa în Consiliile de Administraţie. De altfel e un proces amplu de numire a profesioniştilor de organizare de proceduri pentru mandate stabile pe patru ani ca să nu mai stea la mâna politicului. Face parte din efortul de profesionalizare pe care îl facem.” (Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor)
Vorba lui Gyuri Pascu: „politica-i în trombă și dragostele se sucombă”.
Șpaga pe care DNA i-a pus-o în cârcă directorului APDM era impozitul de la prima de Paște