Taxa de ecarisaj, instituită în 2010 de Primăria Galați (prin votul consilierilor locali), a fost colectată în proporție de numai 40%, în anul fiscal 2015. Chiar și așa, cu acest nivel destul de scăzut al încasărilor, Primăria Galați nu a reușit să convingă cetățenii că a făcut ceva cu banii pe care i-a strîns din taxa de ecarisaj, numărul maidanezilor de pe străzile Galațiului fiind în permanentă creștere, nicidecum în scădere.
Concret, taxa de ecarisaj este percepută atît persoanelor fizice, cît și persoanelor juridice. La persoanele fizice, ea este de 3 lei pe an/persoană, în timp ce persoanele juridice sînt taxate cu 56 de lei/an. Pentru a vă face o idee clară, dacă toți gălățenii (persoane fizice) și-ar fi plătit anul trecut taxa de ecarisaj, Primăria Galați ar fi trebuit să încaseze suma de 843.506 lei. Însă, numai 74% dintre gălățeni au achitat taxa de ecarisaj, în 2015, ceea ce înseamnă că primăria a colectat numai 618.006 lei (139.000 de euro). La persoanele juridice, nivelul încasărilor a fost și mai scăzut: din cei 2.698.726 de lei care ar fi trebuit colectați, Primăria Galați a încasat fix 741.120 de lei (166.000 de euro), adică 27,4% din totalul datorat de persoanele juridice pentru taxa de ecarisaj.
Cooperativa Bani Dați de Pomană
Așadar, dintr-un total de 3.439.846 de lei (773.000 de euro), de la persoanele fizice și juridice, Primăria Galați a încasat, în 2015, numai 1.359.126 de lei, adică 305.000 de euro. Întrebarea legitimă este ce anume a făcut Primăria Galați cu acești bani (300 de mii de euro) colectați din taxa de ecarisaj, căci pe străzi nu se simte deloc că numărul maidanezilor ar fi scăzut. Prin urmare, cei 74% dintre gălățeni au achitat (pe persoană fizică) de pomană taxa de ecarisaj, în 2015, căci cu banii lor Primăria Galați nu a făcut mai nimic în anul următor (2016), ori din nepricepere, ori din indolență. În ultimii 3-4 ani, primăria a inaugurat un amărît de padoc cu 1000 de locuri, în Bariera Traian, asta în condițiile în care se estimează că numărul cîinilor maidanezi care umblă liberi pe străzile Galațiului ar fi de 17.000. Despre eutanasiere nu am auzit mare lucru, iar despre capturarea propriu-zisă a cîinilor de pe străzi chiar nu suflă nimeni vreo vorbă, asta în ciuda faptului că banii din taxa de ecarisaj ar trebui să fie alocați fix pentru astfel de operațiuni.
Nu ar trebui să ne surprindă deloc nivelul scăzut al încasărilor din taxa de ecarisaj, de numai 40%, în 2015, căci s-or fi săturat și gălățenii să plătească bani pentru strîngerea maidanezilor, iar cîinii fără stăpîn să se înmulțească de la an la an.