Bineînțeles, trebuie să reluăm mesajul din titlul articolului pentru că, evident, cretinii nu reușesc să înțeleagă prea ușor. În noaptea de joi, 3 martie 2022, spre vineri, 4 martie 2022, era să crăpați deoarece soldații ruși trimiși de Putin au bombardat o centrală nucleară din Ucraina.
Faptele. Noaptea trecută, Centrala nucleară Zaporizhzhya din Ucraina a fost bombardată de tancuri și artilerie ruse. Un incendiu a izbucnit în interiorul unității. Potrivit informațiilor din presa internațională, CNE Zaporizhzhya are șapte instalații nucleare, șase unități de energie și o unitate de depozitare și este cea mai mare de acest tip din Europa, având o putere de 10 ori mai mare decât centrala de la Cernobîl!
Comentarii. Posibil, propaganda ucraineană a umflat informația și a exagerat pericolul. Rușii au tras intenționat pe lângă ca să pară nebuni. S-au jucat de-a bombardatul centralei ca să poată obține mai târziu, la masa negocierii, tot ceea ce-și doresc. Dar chiar și așa, parcă cineva se joacă de-a nucleara pe spaimele noastre.
De aceea, scoatem propaganda din text și ne referim strict la situație. Mai mulți soldați ruși au atacat o centrală nucleară (există filmări), au provocat un incendiu (există filmări). Ore întregi pompierii și forțele speciale de intervenție nu au putut ajunge la fața locului din cauza tirului neîntrerupt. Spre dimineață echipele au intrat în interior și s-au luptat cu flăcările care cuprinseseră mai multe etaje ale unei clădiri, folosită pentru antrenamentul salariaților.
Întrebare. Cât de nebun și/sau ticălos să fii ca să ordoni un atac cu arme grele într-o vitrină cu porțelan (centrala nucleară) care ar putea provoca o tragedie de proporții continentale?
Revenim brusc pe plaiurile locale și le transmitem gălățenilor, inclusiv cretinilor care-l pupă-n fund pe nebunul de la Kremlin, că iod (iodura de potasiu) nu se mai găsește prin farmacii. Am întrebat în câteva locuri. Ni s-a spus că s-a terminat de câteva zile, de când nebunii de la Kremlin au vorbit prima dată despre arme nucleare.
Gălățenii (și nu doar ei) au luat cu asalt farmaciile. Asta în condițiile în care medicii au explicat că iodul nu se ia preventiv!
Așadar, nici iodul ajută prea mult! Iodul nu face nici cât o aspirină în cazul unui bombardament direct. În plus, o armă nucleară și o centrală nucleară aruncată în aer distrug viața pe termen lung (vezi Cernobîl).