A venit sfârșitul lumii. Culmea, nu de la virus i se trage omenirii. Nici măcar de la vreo cometă, în stare de ebrietate, rătăcită prin Calea Lactee. Sfârșitul lumii a venit luni seara atunci când au picat toate rețelele Facebook, WhatsApp și Instagram.
Nenorocirea a lovit pe toată lumea: bogați și săraci, proști și deștepți, albi, galbeni și negri, vaccinați și nevaccinați. Practic, omenirea a dispărut, iar gluma cu „mi-a căzut netul, ce tipi mișto am în familie” a devenit amară.
Totul a început luni, la drum de seară (ora 18.30). Utilizatori din întreaga lume au raportat probleme cu Facebook-ul. Alții s-au plâns că au probleme și cu WhatsApp și Instagram, ambele deținute de compania Facebook.
Paginile de Facebook, WhatsApp și Instagram nu s-au încarcat pe varianta desktop, dar nici pe telefoane. Iar plânsete, scâncete, urlete, blesteme, înjurături s-au auzit din toată lumea (Europa, America de Nord și America de Sud, Asia) pentru că așa-i la sfârșitul lumii.
Cine știe, după ce rețelele vor reveni, toți oamenii vor fi vaccinați. Sau nu vor mai fi deloc!