Sâmbătă, 31 martie, începând cu ora 18,00, gălățenii sunt așteptați la un spectacol în primă audiţie absolută “Oratoriu de Paşti”, urmat apoi de “Cavalleria rusticana” de Pietro Mascagni.
În Oratoriul de Paște, Valentin Timaru respectă întocmai textul din Noul Testament, urmărind ordinea cronologică a desfășurării evenimentelor biblice de la Botezul Domnului, cei 12 Apostoli, Cina cea de taină, trădarea lui Iuda și Prinderea lui Iisus, Cele 7 rostiri de pe cruce și Apoteoza învierii.
Anul trecut, de Crăciun i-a fost cântat în prima audiție Oratoriul de Crăciun și iată, acum în perioada Sărbătorilor Pascale, Teatrului de Operă și Operetă din Galați, îi revine onoarea de a cânta în primă audiție absolută Oratoriul de Paște sub bagheta ilustrului dirijor Victor Dumănescu.
Compozitorul Valentin Timaru s-a născut în data de 16 octombrie 1940 la Sibiu. Muzicianul român a absolvit cursurile Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, având pe plan compoziţional doi reputaţi mentori: Sigismund Toduţă şi Anatol Vieru. Doctor în muzicologie din 1982, asistent, lector şi din 1990 profesor la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Valentin Timaru a îmbinat mereu calitatea de compozitor cu cea de pedagog şi de muzicolog.
Deși prin formație la început a fost un instrumentalist, studiul sub îndrumarea compozitorului Dorin Pop i-a deschis orizonturi noi privind concepția asupra importanței vocii umane în lucrările muzicale. Într-un interviu acordat la Radio România Muzical cu ocazia aniversării a 70 de ani, în anul 2010, compozitorul Valentin Timaru își formula în mod convingător crezul său artistic: „Vocea umană este etalonul perfecţiunii, pentru că toate instrumentele, oricât ar fi de evoluate ca şi tehnică de exprimare, sunt totuşi o copie a vocii, sau mai bine spus, o prelungire a vocii. Am simţit o apropiere firească, naturală faţă de voce, pentru că vocea se exprimă direct, vocea este parte din tine. Între tine şi instrument există totuşi un perete despărţitor pe care trebuie să-l treci, pe când prin voce te găseşti direct în faţa expresiei muzicale.”
În ceea ce privește afinitățile cu muzica religioasă, compozitorul Valentin Timaru a fost atras permanent de acest gen, în perioada dinainte de 1990, când textul religios nu se putea folosi explicit, utiliza mereu în lucrările sale instrumentale idei de coral care aduceau categoric aminte de atmosfera de biserică. După 1990, a fost solicitat să scrie diverse lucrări mai mici, cu tematică religioasă şi, până la urmă, în entuziasmul anilor ‘90 – ‘92 a început să scrie o liturghie. Această lucrare a făcut mai mulţi paşi – în primă fază a fost pentru cor mixt şi câteva instrumente de culoare de percuţie, în special clopote. În forma sa concentrată a aşezat-o pe imnologia şi răspunsurile unei liturghii oficiu public şi la un moment dat s-a încumetat să facă din ea o liturghie solemnă, în gen oratoriu sau gen missă occidentală, în formulă însă de rit oriental.
