S-a rezolvat! Românii trăiesc mai bine în urma Ordonanței Guvernului privitoare la reducerea prețurilor alimentelor de bază. La început, doar pe hârtie, pentru că realitatea e complicată și ne ocupă tot timpul (sic!)
O instituție despre care nu știm cu se ocupă de vreo 30 de ani a simțit nevoia să-și facă simțită problema. Este vorba despre Consiliul Concurenţei care și-a băgat nasul prin magazinele din România.
Noi îi credem pe cuvânt pe cei de la CC chiar dacă rezultatele muncii lor par a fi mai apropiate de literatură decât de statistică și comerț.
Cică preţurile medii ale alimentelor de bază din marile magazine au scăzut cu până la 34%. Campioanele ieftinirilor sunt două „alimente” de bază, strugurii și prunele, ale căror prețuri au scăzut din iunie până la 1 august cu 33% și 29%. Perfect, ciorbă și friptură nu iese din struguri și prune, însă vinul și rachiul vor fi mai ieftine!
Prețurile alimentelor s-au prăbușit cu câțiva bani
Așadar, au scăzut prețurile la alimentele de bază struguri și prune. Rachiul și vinul vor fi consumate împreună cu cartofii care au a treia scădere de preț (28%). Mai complicat este cu pâinea, ouăle și carnea unde scăderile sunt mai mici, mult mai mici.
Practic, carnea de porc s-a ieftinit în medie cu vreo 20 de bani, la fel și puiul, uleiul, zahărul sau mălaiul. Mișto sau luați la mișto! În timpul verii, prețurile fructelor și legumelor scad și pe cale naturală (concurență).
În plus, unele magazine au respectat o veche tradiție autohtonă și au majorat prețurile înainte de aplicarea ordonanței. De asemenea, după „marea” ieftinire urmează „domoala” explozie a taxelor și birurilor provocată de abisul bugetar. La vie en rose!
Marea reformă bugetară începe cu o minivacanță a bugetarilor