Cine spunea că brăilenii și gălățenii nu se pot înțelege și nu pot ajunge la un compromis din care toată lumea să aibe de cîștigat? Ei bine, iată că după negocieri intense, purtate departe de ochii indiscreți ai societății civile (n.r. care o fi aia?!?), s-a ajuns la o înțelegere în privința podului de la Brăila.
Iar compromisul de care vorbim are menirea de a mulțumi ambele părți. În primul rînd, partea brăileană va fi mulțumită că în sfîrșit nu va mai pune nimeni bețe-n roate proiectului și astfel vor putea începe lucrările. E adevărat, viitorul pod va avea sens unic, dar asta pentru a fi protejate și interesele părții gălățene.
E vorba de interesele gălățenilor Ștefan Viorel, Dan Nica & comp., care nu puteau sta cu mînile-n sîn și bacul tras pe mal. Astfel, dealul e simplu. Pe podul de la Brăila se va putea circula doar în sensul de mers către Tulcea, pentru ca cei care vor să se întoarcă să fie obligați în continuare să ia bacul feribotistului Ștefan Viorel.
Și uite așa profiturile Navrombac vor fi în siguranță, iar cei care fac jocurile de vreo două decenii pe meleagurile de la Dunărea de Jos o vor arde-n continuare în stil microsoft și vor trăi ghiftuiți pînă la adînci bătrîneți. Și niciun fel de alegeri nu vor putea să-i alunge de aici.