Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a venit luni la Galați ca să afle ceea ce toți gălățeni știu: unitatea mobilă ATI, trimisă de el personal de la București, nu funcționează. Demnitarul a trecut pe la Galați ca să bifeze o acțiune pe care doar liberalii o știau: inaugurarea împreună cu liderii locali ai PNL a unor dispensare sătești în comune conduse de primari PNL.
Așadar, în timpul epidemiei se poartă campania electorală. Aproape fără mască, pentru că ministrul Sănătăți și-a făcut timp să bată niște coclauri împreună cu prietenii din PNL Galați și să taie panglici la două dispensare făcute de liberali. El nu i-a spus chiar așa, dar noi ne-am prins.
„Nu a început campania electorală. Sunt lideri care vor în acest moment să-mi prezinte tot felul de edificii medicale care pot să beneficieze de atenția noastră. Nu-i neapărat o coincidență, am fost așteptați în aceste locații având oarecum și legături cu primarii din localitățile respective.” (ministrul Sănătății, Nelu Tătaru)
Dumnezeul alegerilor nu bate bățul, ci cu ușa: în curtea Spitalului Județean, ministrul a așteptat minute întregi în fața unității mobile deoarece ușa s-a blocat!
După mai multe încercări, ușa unității s-a deschis. Paturile de Terapie Intensivă rămân tot goale deoarece nu există medici specialiști. Iar dispensarele sătești strălucesc în soarele galben liberal.