Marș pe străzile Galațiului. 2.000 de persoane, înarmate cu fluiere și vuvuzele (să trăiască Africa de Sud!) au organizat ditamai protestul. La final au organizat un miting în fața Prefecturii.
Să nu credeți că profesorii din Galați sunt cei mai nervoși din țară. Proteste asemănătoare au avut loc luni în toată țara. Oamenii vor bani mai mulți la salariu și au respins deja toate propunerile făcute de Guvern.
„Suntem nemulțumiți pentru modul în care suntem tratați de guvernanți. Suntem în stradă pentru a ne recâștiga drepturile și demnitatea școlii românești. Noi sperăm ca domnii care guvernează această țară să se trezească și să se așeze cu adevărat la masa negocierilor cu sindicatele. De joi nu a mai fost nicio negociere, nu ne-a mai întrebat nimeni. Colegii în școli sunt tot mai nemulțumiți. Noi suntem uniți și vrem să mergem mai departe.” (Nicoleta Ivan, președinte executiv SIP Galați)
Marș pe străzile Galațiului cu 2000 de cadre didactice
Vă spuneam că profesorii au organizat un marș pe străzile Galațiului, pe traseul Sindicate-Prefectură. Traficul nu a fost blocat, deoarece protestatarii au stat cuminți, în coloană, pe prima bandă a străzilor Brăilei și Domnească. La final, ei au dat cu huoo și cu vuvuzelele în clădirea Prefecturii.
Protestele de azi, din țară, au avut rolul de buzdugan. Mâine, la București, zeci de mii de cadre didactice își vor spune ofurile în fața Guvernului și a Palatului Cotroceni. Până la vacanță mai e puțin!