Uite că moartea sistemului centralizat s-a amînat puțin, dar asta nu datorită Primăriei Galați, ci a lui Sinan Mustafa, directorul Electrocentrale, care încearcă din răsputeri (aș putea spune chiar cu disperare) să iasă pe intervalul termic cu o ofertă de nerefuzat.
În mod normal azi, la ședința de Consiliul local, erau pe ordinea de zi două hotărîri, care, dacă ar fi fost votate ar fi însemnat închiderea sistemului centralizat (vezi detalii aici) și acordarea unor ajutoare de către Primăria Galați (vezi detalii aici) persoanelor lăsate astfel de izbeliște. Numai că intervenția directorului Electrocentrale a amînat puțin deznodămîntul. Cu două săptămîni mai exact, cînd Sinan Mustafa este așteptat de către Primăria Galați nu doar cu predicții și promisiuni, ci cu o ofertă reală bazată pe situația oarecum atipică din Galați.
Apoi, în funcție de cum va arăta oferta Electrocentrale, Consiliul local se va reuni în ședință extraordinară, pe 12 aprilie, pentru a lua o decizie.
Cum spuneam, disperarea cu care directorul Electrocentrale și-a prezentat intenția de a salva sistemul centralizat, prin preluarea de către CET a distribuției, a fost puțin ciudată dacă nu suspectă de-a dreptul.
În regulă, înțelege toată lumea că dacă se renunță la sistemul centralizat Sinan Mustafa își pierde locul de muncă și poate adăuga pe lista scurtă încă un CET pe care l-a condus grijuliu către faliment.
Dar chiar și așa datele prezentate de Sinan Mustafa sînt greu de digerat pentru gălățeni. După cum se vede și în materialul video, din calculele făcute de directorul Electrocentrale va fi posibilă o reducere de la 58 de milioane de lei, la 23 de milioane de lei. Deci vorbim de o reducere fabuloasă de 35 de milioane de lei, adică mai mare de jumătate. Ok, minunat, uite că Sinan Mustafa pare prins cumva la colțul termiei prezentînd, de parcă ar fi cu chiloții în vine, chiar cifrele reale (se pare, sau cel puțin așa sperăm).
Perfect, numai că nedumerirea mea și a multor gălățeni e legată de felul în care a acționat Sinan Mustafa în anii trecuți cînd, dacă mai țineți minte, el era cel care amenința că nu dă agent termic și impunea administrației lui Marius Stan să plătească banii înainte ca la curve. Atunci Sinan Mustafa susținea cu fermitate că ăstea sînt costurile și nu are ce face, dar se pare că acum, din perspectiva insolvenței și a unui faliment iminent, gălățenilor li se oferă alte cifre și privilegiul de a nu fi jecmăniți.
Oricum, nu mai e mult și Primăria Galați va trebui să ia o decizie. Și e puțin probabil că ea va presupune în continuare un sistem centralizat. Asta nu pentru că nu ar fi o soluție bună. Ci din cauza multor indivizi și factori de decizie, care de vreo două decenii sug din acest sistem și perpetuează găuri și costuri care nu au nicio legătură cu realitatea.