La Galați treaba-i bună și nu prea! Orașul stă binișor la capitolul Covid în comparație cu alte comunități ale țării, dar recuperează teren. O spune RO ALERT-ul care are grijă, ca din când în când, să-i sperie pe posesorii de smartphone din oraș.
Alarma RO ALERT a stricat liniștea de weekend a gălățenilor, anunțând că în oraș rata infectărilor a depășit o o barieră periculoasă. Sâmbătă au fost peste 4 persoane infectate la mia de locuitori, a anunțat robotul RO Alert într-o chineză stricată. Dacă ne uităm la cifrele raportate pe la Sibiu, Brașov și Cluj, pare că la Galați situația este sub control.
Problema este că și orașele menționate au avut recent aceeași rată de infectări și apoi situația a luat-o razna. Unde mai pui că băieții din Ardeal testează zilnic de patru, cinci ori mai multe persoane decât la Galați.
Prefectura anunță că în doar două zile de weekend, la Galați au fost raportate aproximativ 350 de persoane infectate. Aproape de record. Din păcate se îngroașă și statistica horror: de la începutul epidemiei 253 de gălățeni au murit, iar 8.934 s-au infectat.