În parcul Eminescu sunt luminițe și ornamente de sărbători. Este un fel de pată de culoare într-o mare cenușie numită Noul Galați. Copiii sunt atrași în interior de tot felul de personaje din lumea lui Moș Crăciun. Atenție însă. Drumul pînă la moș este plin de capcane și în nici un caz pavat cu intenții bune. Pentru că orice intenție bună din partea autorităților ar fi însemnat măcar o cîrpeală a aleilor pline de gropi. De cîteva zile, zona a fost împodobită de sărbători dar, în lipsa zăpezii, se vede mizeria de sub preș.
Așadar, parcul Eminescu din centrul Galațiului este un fel de poveste plină de hîrtoape. Ca să ajungă la moș, gălățenii trebuie să ocolească vreo două cratere iar ca să facă o poză cu un îngeraș ei sunt obligați să fie atenți să nu-și rupă gîtul în următoarele gropi. O plimbare mai lungă, în special cu cărucioare și copii mici, devine un fel de test de anduranță dar și un motiv de utilizare a cuvintelor care nu apar în DEX. Iar dacă băieții din Primărie consideră că exagerăm, îi invităm la o plimbare off road cu căruțul prin parc. Cu siguranță, vor renunța rapid și se vor adăposti în cîrciuma din vecinătate, aia care a fost dar nu mai este a soției primarului Stan.
Revenind la parc, avem și o veste bună, chiar dacă pute a interes electoral. Anul viitor sunt alegeri așa că politicienii s-au gîndit că este bine să reabiliteze parcul. Uite așa în prag de alegeri, cînd distinșii candidați vor cerși voturi prin tîrg, în parc va fi o forfotă de nedescris, semn că Moșul electoral veghează asupra noastră.
Sărbătorile de iarnă off road: în parcul Eminescu au rămas neîmpodobite doar gropile
-->