A trecut ceva vreme de cînd Răzvan Avram, finul tov. senator Eugen Durbacă, nu a mai apărut în presă. Aproape că a și uitat lumea că el este director la stat, de vreo 11 ani încoace. Momentan, Răzvan Avram (membru de vază al PC Galați) este director la Agenția pentru Prestații Sociale, după ce ani buni la rînd a fost director al Centrului Cultural Dunărea de Jos Galați. Mie nici acum nu îmi vine să cred că un individ ca Răzvan Avram, care aparent nu se pricepe la nimic, reușește de 11 ani să fie director la stat, pe o leafă de minim 4.000 de lei lunar, în timp ce alți băieți școliți și pricepuți n-au loc în Galațiul ăsta. Asta e, atîta vreme cît funcțiile de directori se vor distribui pe criterii de partid, o să tot vedem astfel de specimene în fruntea instituțiilor publice, cu mașină la scară și secretară la butonieră.
Răzvan Avram a împlinit, pe 1 aprilie 2015, fix doi ani de cînd a fost numit “în interes de partid” în funcția de director al Agenției de Prestații Sociale Galați. Timp în care individul, repet, a stat cu capul la cutie, poate-poate uită lumea ce fel de poamă este. Este adevărat că opinia publică are de multe ori memoria scurtă și uită prea repede trecutul unor impostori, dar în cazul lui Răzvan Avram faptele rămîn parcă tot timpul proaspete. De pildă, cum am putea uita că Răzvan Avram, înainte să fie cununat de senatorul PC Eugen Durbacă și ulterior numit director la stat, a fost patron de sex-shop, magazin care era amplasat fix vizavi de Biserica Catolică? Altfel spus, după ce a vîndut sute de metri liniari de falusuri la promoție, Răzvan Avram a intrat în administrația publică locală pentru a se da în bărci pe bani publici.
Răzvan Avram, născut pentru a fi director la stat
-->