Actualul primar al Galațiului, Marius Stan, se temea, în toamna lui 2011, că va pierde alegerile în fața lui Nicușor Ciumacenco. Asta în ciuda faptului că USL, formațiune care îl susținea pe candidatul Marius Stan în alegeri, era cotată cu 67% în sondajele de opinie. Însă, Marius Stan a vrut să se asigure că va obține fără probleme mandatul de primar, așa că i-a propus lui Nicușor Ciumacenco să renunțe la gîndurile sale de a candida la Primăria Galați, promițîndu-i la schimb funcția de viceprimar. Toate acestea au fost dezvăluite de Ciumacenco astăzi, în cadrul unei conferințe de presă care e drept că avea ca temă proiectul de buget al Galațiului pe anul 2015, aflat în dezbatere publică pe site-ul primăriei, însă discuțiile au alunecat și spre subiecte offtopic. “Poate că domnul Marius Stan a uitat că mi-a propus să fiu viceprimar, tîrg pe care eu l-am refuzat din start. I-am spus că voi candida oricum și în orice condiții. Pe vremea aia, adică în toamna lui 2011, eu și domnul Marius Stan eram colegi de alianță, dacă putem spune așa, în USL. Eu încă eram în PSD, iar domnul Stan era la PNL. El a spus de mai multe ori că ar avea nevoie de experiența mea în administrația publică locală și că ar fi bucuros să rămîn viceprimar în continuare. Evident, domnul Marius Stan vroia doar să își securizeze candidatura la primărie, să fie sigur că nu va avea un contracandidat puternic”, a declarat Nicușor Ciumacenco.
Este interesant cum candidatul Marius Stan se apucase să promită funcții în stînga și-n dreapta, fără să se fi consultat în prealabil nici cu Dan Nica de la PSD, nici cu Victor Paul Dobre, de la PNL. Stan a pus pe tarabă unul din posturile de viceprimar, dar la fel de adevărat este că putea să joace și la cacialma, să îl păcălească pe Ciumacenco să se retragă din cursă, după care să uite de promisiunile pe care le făcuse inclusiv cu martori.
La alegerile pentru Primăria Galați, din 10 iunie 2012, candidatul USL Marius Stan l-a învins pe independentul de atunci Nicușor Ciumacenco, scorul electoral în procente fiind de 48%-28%.
Propunerea indecentă pe care Marius Stan i-a făcut-o lui Ciumacenco

-->