Faleza Dunării o să arate Neckermann. Cel puțin asta promit doi grei din administrația gălățeană, primarul Ionuț Pucheanu și președintele Consiliului Județean, Costel Fotea. Miercuri, P&F i-au plimbat pe ziariști pe faleză ca să-i anunțe că au semnat un protocol care vizează tocmai cea mai „aglomerată” zonă de promenadă din țară.
Ideea este că cei doi politicieni au prezentat astăzi doar o intenție. O bună intenție, ce-i drept, care trebuie să prindă aripi undeva pe la toamnă când ei estimează că se va anunța acordul cu Uniunea Europeană. Abia atunci ne vom vedea cu faleza în căruță și vom începe să facem planuri de viitor.
Proiectul prezentat arată prea cool, prea ca la țară pe Coasta de Azur.
„Unică și spectaculoasă, cea mai îndrăgită zonă a orașului nostru va fi modernizată și pusă în valoare. Lucrăm deja la un proiect pentru a atrage fonduri_europene și am încheiat astăzi un parteneriat cu Consiliul Județean Galați, fapt pentru care îi mulțumesc și pe această cale domnului președinte Costel Fotea pentru deschidere și sprijin. Vom avea pe Faleză amfiteatre în aer liber, piste pentru alergători și bicicliști, zone de cafenea, două parcări subterane, spații verzi amenajate, iar sculpturile în metal vor face obiectul unui veritabil circuit cultural și turistic. Faleza Dunării se va schimba și va deveni o zonă mult mai atractivă pentru gălățeni, dar și pentru cei care ne vizitează.” (primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu)
Tot astăzi am aflat că faleza va deveni un muzeu în aer liber al sculpturilor de metal. Așa să ne ajute zeița artelor.
„Galațiul se mândrește cu cea mai mare expoziție de sculptură în metal din România. Zeci de opere de artă modernă pot fi admirate pe Faleza Dunării. Vrem să spunem tuturor povestea unică a acestor creații din metal, astfel că, astăzi, la Foișorul de pe Faleza Inferioară a Dunării, ne-am unit forțele cu #Primăria Galați și am semnat un parteneriat pentru crearea unui circuit cultural pe malul Dunării. Specialiștii de la Muzeul de Artă Vizuală se vor alătura celor de la Primăria Galați, astfel încât, împreună, să transformăm această colecție impresionantă de sculpturi în metal într-un adevărat muzeu în aer liber, care cu siguranță va deveni unul din cele mai vizitate și apreciate locuri din Galați. Totul face parte dintr-un proiect amplu al Primăriei Galați, cu susținerea Consiliului #Județean, de modernizare și transformare a Falezei Dunării.” (președintele CJ Galați, Costel Fotea)
Toată minunea ar putea să înceapă cel mai devreme anul viitor, când ar putea fi obținută finanțarea. Banii sunt mulți: modernizarea falezei va costa peste 15 milioane de euro.