În 21 noiembrie 2013, cînd i-a luat locul arestatului Emanoil Bocăneanu în scaunul de prefect al Galațiului, pesedistul Dorin Otrocol lăsa se se înțeleagă că nu vrea să facă prea mulți purici în această funcție. Că el a trebuit să renunțe la un post de director la București, în nu’ș ce minister, că el ar vrea să se ocupe mai mult de pescuit, că barca lui cu motor abia îl așteaptă să îl plimbe pe Dunăre – așa cuvînta proaspătul prefect Otrocol. Cu alte cuvinte, Dorin Otrocol confirma faptul că a acceptat postul de prefect al Galațiului pentru că i-a cerut-o partidul, și anume PSD Galați, dar că dacă ar fi după el nu ar face mulți purici în această funcție.
Iată că de la învestirea lui Dorin Otrocol în funcția de prefect al Galațiului au trecut doi ani și trei luni, iar titularul postului nu se mai dă plecat. Ba am putea spune că între timp s-a legat cu lanțurile de scaun, iar scaunul l-a lipit cu „Picătura” de podeaua Cabinetului 1 din Prefectura Galați.
Conform legii, în calitate de prefect, Dorin Otrocol este reprezentantul Guvernului României în teritoriu. În noiembrie 2013, Dorin Otrocol a fost uns în funcție de Guvernul Ponta. Altfel spus, pesedistul Otrocol era plătit ca să aplice în teritoriu politicile Guvernului Ponta. De vrei trei luni, mai exact din 17 noiembrie 2015, la Palatul Victoria s-a instalat Guvernul Cioloș, așa-numitul guvern de tehnocrați. Logic și de bun simț era ca prefecții care au slujit Guvernul Ponta, să plece odată cu Ponta, chit că unii încă mai cred în poveștile alea de adormit copiii, cum că prefecții sînt doar înalt funcționari publici, fiind apolitici.
Bunul simț ar fi trebuit să îl determine pe Otrocol să demisioneze
Dorin Otrocol a fost numit pe linie de partid, postul de prefect fiind repartizat PSD Galați, conform algoritmului politic. PSD Galați trebuia să facă o nominalizare pentru funcția de prefect, iar președintele Dan Nica l-a vrut pe Dorin Otrocol. Și dacă a fost numit politic, Otrocol ar trebui să fie dat jos tot politic. Este adevărat că PSD și-a securizat posturile de prefecți, condiționînd votarea în Parlament a Guvernului Cioloș cu menținerea prefecților PSD în funcții, dar bunul simț ar fi trebuit să îl determine pe Otrocol să renunțe la funcție. Numai că în politică, mai ales după ce ai pus laba pe putere, bunul simț este doar o expresie golită de conținut.
Uite-așa, Dorin Otrocol a ajuns acum să fie cel dintîi tehnocrat al județului Galați, fiind cel care aplică politicile guvernamentale ale premierului Dacian Julien Cioloș. Și nu orice fel de tehnocrat, ci un tehnocrat de stînga, căci în fibra lui interioară Dorin Otrocol a rămas același taliban pesedist, care pe deasupra se mai îmbracă și ca un balot de paie, în costum maro și pantofi albi.