Faptul că un gălățean a pus ochii pe imobilele nelocuite din localitate nu este o problemă. Urmarea e mai nașpa: individul a pus și focul pe una dintre casele vizate. La a doua nu i-a ieșit. Astfel, a ajuns să fie anchetat de polițiști.
Povestea e lungă și complicată. IPJ Galați a anunțat că pe 3 ianuarie, Poliția a fost anunțată prin 112 că a izbucnit un incendiu la o locuință din Tulucești. Pompierii au stins flăcările, iar polițiștii au stabilit faptul că imobilul nu este locuit și aparține unui bărbat din comuna Tulucești. Prin urmare, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere din culpă cu autor necunoscut.
Ulterior, la data de 11 ianuarie, polițiștii din Tulucești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că în perioada 29 decembrie – 11 ianuarie, persoane necunoscute ar fi pătruns pe proprietatea sa cu scopul de a incendia casa nelocuită. Casa femeii se învecinează cu imobilul incendiat pe 3 ianuarie. În pod polițiștii au descoperit un dispozitiv artizanal conceput pentru declanșarea unui incendiu.
Anchetatorii au stabilit că incidentele au legătură și au stabilit un grup de suspecți. Marți, ei au făcut două percheziții și au dus la audiere doi bărbați.
„S-a concluzionat că cele două imobile învecinate au fost vizate de acte de incendiere intenționată, cu produse inflamabile, fiind stabilit și un cerc de suspecți. În cursul dimineții de astăzi (n.r. marți, 7 februarie), sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, polițiștii din cadrul B.I.C. Galați, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere la persoanele bănuite de comiterea acestor fapte, fiind vorba de doi bărbați din comuna Tulucești, cu vârsta de 47 de ani, respectiv 48 de ani.” (IPJ Galați)
Povestea s-a terminat cu prost pentru unul dintre bărbați. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul de 47 de ani. Celălalt bărbat, probabil un complice, va fi cercetate în stare de libertate.
sursa foto: Arhivă, ISU Galați