„Body language, comunicare nonverbală, antropologie culturală &hermeneutică socială- Curs introductiv
Context de lucru:
Comunicare la nivel instituțional. Un primar oarecare pune o poză pe net, însoțită de mesajul: “o nouă zi de audiențe”. În imagine vedem 5 persoane la un birou alb.
Analiză & înțelesuri: Motivul pozei- avem de-a face cu un act de comunicare. Mai exact: primarul comunică cetățenilor că muncește. Nu în general, ci azi. Intenția e că lumea să vadă că azi e la muncă și nu la bere.
Un prim lucru care trebuie înțeles de aici e că, în acest caz, e necesar să pui poze, ca să te creadă lumea că muncești.
Un doctor nu pune poze cu el în timp ce taie un stomac. Lumea crede deja că e la muncă. Nu trebuie dovedit. La fel și un profesor.
În cazul primarului oarecare, sunt necesare, se pare, dovezi. Fie mandatul său are 0 rezultate, fie e perceput ca incompetent, sau absent. De asta, are nevoie de poze pe net, cu mesajul ascuns: “azi muncesc”.
Dispunere în spațiu:
Vedem două tabere. Tabăra cetățenilor și tabăra celor din primărie.
Raportul e disproporționat numeric, însă axiologic echilibrat. Deși sunt un singur cetățean și patru bugetari jocul e egal, întrucât cei patru sunt “în slujba cetățeanului”. Altfel spus, cetățeanul e șeful lor. Și șefu’ a venit să stea de vorba cu angajații. Deci raport egal de forțe.
Cei patru sunt echilibrați pe gen: 2 bărbați și două femei.
Însă echilibrul se oprește la număr.
Pentru că în timp ce domnii sunt atenți la “contribuabil”, doamnele sunt absente. În fapt, ele au fost aduse acolo degeaba. Pentru poză. Ele reprezintă, de altfel, și singura pată de culoare, într-o dispunere altfel monocromă. Probabil așa au fost alese: “să fie fistichii”.
Privirea e în jos, “ele sunt secretare”. Ele nu vorbesc, doar iau notițe. Tipic. Sunt “competente și respectuoase”. “Noi muncim, nu gândim”. Etc.
Balanța de forță în tabăra primăriei, e înclinată categoric și definitiv în partea bărbaților. Ei gândesc. Țintuiesc amândoi cu privirea biata cetățeană, așa cum vânătorul fixează căprioara înainte de lovitură. Prada nu are nici o șansă. A venit să spună ceva, va pleca învinsă, cu mințile băgate în cap. Bărbații îi vor explica ce și cum.
Din privirile celor doi domni înțelegem că doamna bate câmpii. “Ne pierdem vremea cu băștinașa asta, dar o tolerăm stoic, face parte din jobul nostru”. “Ziceți, doamnă!”. Doamna a cam zis, însă domnii o fac să înțeleagă că “nu e de competența noastră”.
Momentul fotografiei surprinde clipa în care doamna mai bâiguie ceva letargic și le împinge hârtia, să citească ei și să se convingă că are dreptate.
Domnii nu au de gând să citească nimic.
Vulturul din stânga imaginii o ceartă.
Cei doi merg pe principiul “polițist bun, polițist rău”. Primarul e primar, deci el joacă rolul polițistului bun. Arată că empatizează cu femeia, “da doamnă, viața e grea, la toți ni-i greu”.
Cel cu ochelari e polițistul rău. E cerberul. El e cel care anunță că timpul a expirat, că “e lume afară, care are probleme reale, doamnă”.
Doamna iese, mai apucă să audă un “îmi pare rău” de la primar. Ușa se închide.
Doamna cu tricou în dungi cască discret. A terminat de desenat o căsuță. Pune și fumul care iese pe coșul căsuței.
Doamna cu părul negru se ridică, ocolește toată masa și merge la ușă.
“Următorul!”.
.P.s.- un sfat pt primarul oarecare. Lasă lumea să te descopere în poză, nu te mai pune moț în mijlocul ei.” (Marian Dumitru, sursa FB)
https://www.facebook.com/groups/1438449383036862/permalink/2328375884044203/