Retragerea Ordonanței 13 nu i-a mulțumit decît parțial pe gălățeni care au ieșit și în acestă seară în stradă, pentru a cincea oară, să protesteze de data asta împotriva întregii clase politice.
E adevărat că s-au strîns mai puțini gălățeni decît în serile trecute în față la prefectură, undeva în jur de 1200 – 1500, conform datelor oferite de jandarmi, dar au fost la fel de vehemenți și nemulțumiți. Numărul acestora a mai crescut, la cîteva mii (5000 – 6000), după ce au plecat în marș prin oraș, de data asta avînd și alt traseu în sensul că, după ce au traversat orașul pînă la Ultimul Leu, au plecat pe Siderurgiștilor către Micro 39.
Chiar și așa, “Demisia!”, “Hoților!” și “Alegeri anticipate!” au fost principalele strigări ale serii, cei strînși în stradă arătînd astfel că, deși a fost împiedicată o mîrșăvie și s-a obținut o primă victorie, nu sînt dispuși să se mulțumească doar cu atît. După circa o oră de protest, manifestanții au ocupat strada Domnească, la fel ca în zilele trecute (vezi video), blocînd circulația și creînd un vacarm de nedescris. S-a strigat: “La închisoare, nu la guvernare!”, “Afară, afară, cu mafia din țară!”, “PSD, ciuma rosie!”, “Jos labele de pe justiție!”, “Luptăm, luptăm, luptăm și cîștigăm!”, “Uniți salvăm toată România!”, “Să vă fie frică, țara se ridică!”, “Ieșiți din casă, dacă vă pasă!”, “La închisoare, nu la guvernare!”.
Acum sînt ocupați să ceară demisia Guvernului, dar în zilele următoare manifestanții vor protesta și pentru “abrogarea” viceprimarului Picu Roman
Ceva a fost totuși parcă diferit la protestele din acestă seară. Manifestanții nu s-au mulțumit să ceară demisia guvernului sau să strige deja clasicul: “Liberte, Egalite, Muie PSD!”. Nici măcar “Fuck you Dragnea!” nu a părut să fie de ajuns. Nu, în seara asta gălățenii au strigat “Toate partidele, aceeași mizerie!” apărînd iată ideea că e necesară o lustrație generală, că nu ne mai putem mulțumi cu aceiași politicieni.
Pentru moment, țintele locale au fost viceprimarul Picu Roman căruia i s-a recomandat un sincer: “Rămîi la bar, nu viceprimar!” și Nicolae Bacalbașa pe pieptul căruia scria: “Bestie impotentă!”. Dar senzația generală e că în zilele următoare lista va fi completată și cu alte nume, iar subiectul politrucilor locali nițeluș aprofundat.