Pe tipul ăsta din imagine îl cheamă Petcu Marian și este fata de casă a pedeleului. Adică un fel de menajeră pe probleme de comunicare. Marian a fost prezentat presei de Marius Necula ca fiind omul în care are încredere să-i poarte vorbele sau, ca să folosesc denumirea oficială, ca ”purtătorul de cuvînt al organizației municipale a PD-L”. De altfel, Necula speră să-l impună și la organizația județeană că doar nu degeaba l-a cărat după el încă de cînd tocmai plecase din PSD și o ardea ca peledist.
Acum, dacă și-ar respecta fișa postului, Petcu Marian ar cam trebui să-i întoarcă serviciul lui Necula și să-i spună cît de penibil e atunci cînd promite autostradă și pod peste Dunăre.
Nu știu dacă are vreo legătură, dar e posibil ca pentru funcția asta să fi contat și afacerile (n.a. parcă StarlinK Energy se chema firma) în care Petcu Marian e îmbîrligat împreună cu Iulian Aramă. Afaceri cu energie electrică, bineînțeles.
Omul Bun și-a tras băiat bun la toate

-->