Chiar dacă nu faceți cinste cu un suc, o prăjitură, astăzi țin morțiș să vă dau o veste bună: deputatul PSD Florin Pîslaru o să dispară din viața noastră. Nu de tot, Doamne Ferește, ci doar din viața publică. Asta datorită celor de la ANI (Agenția Națională Pentru Integritate) care l-au declarat incompatibil pe bravul deputat, iubăreț și turnător. Ieri, la primenirea cloacei politice locale a pus umărul și o instanță de judecată care a confirmat decizia ANI și i-a arătat ușa, definitiv și irevocabil, pesedistului gălățean.
Povestea, pe scurt, este clasică pentru mizeria din politica autohtonă. Potrivit ANI, în disprețul legii (Legea Anticorupţie, nr 161/2003) deputatul Florin Pîslaru și-a angajat în 2009 fiul ca șef de cabinet la biroul parlamentar. Odrasla încasase peste 20.000 de lei din salarii pînă în momentul în care ANI s-a prins de tărășenie (în 2011) și i-a întocmit deputatului raport de incompatibilitate. Deși nu a făcut-o în termenul prevăzut de lege, Pîslaru a contestat decizia, instanța i-a aprobat cererea iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bacău. În 2012, gălățeanul a pierdut procesul iar ANI a solicitat, conform legii, excluderea din Parlament a parlamentarului incompatibil. Pentru că trăim în România, votul în Parlament a fost amînat. În plus, Pîslaru a contestat decizia Curții de Apel Bacău. Ieri, însă, a venit hotărîrea definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. „Numărul documentului de soluționare: 1502/2016/ Data documentului de soluționare: 18.05.2016/ Tipul documentului de soluționare: Hotarîre/ Soluție: Respingere recurs – Nefondat/ Detalii soluţie: Decizia nr.1502/18.05.2016. Respinge recursul declarat de reclamantul Pîslaru Florin Costin împotriva Sentinţei civile nr.112 din 08 iulie 2015 a Curţii de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2016”.(fragment de pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție)
Am început cu o veste bună, terminăm cu o veste proastă. Cică vestea bună (Florin Pîslaru nu are voie să candideze) nu se poate aplica. Asta susține chiar personajul poveștii noastre. Contactat telefonic, deputatul a declarat că a aflat de decizia instanței. El a spus că riscă cel mult o sancțiune financiară prin reducerea pentru o perioadă de timp a indemnizației de parlamentar. Cică procentul și perioada vor fi stabilite de deputați. Cît despre excluderea din viața publică, Pîslaru ne dă asigurări că vrea să ne mai fericească niște ani, niște mandate. Vom vedea.
O pierdere grea pentru politica gălățeană: Florin Pîslaru ar putea primi interzis la toate funcțiile publice

-->