Cu fața asta de impiegat de mișcare, actualul consilier județean PNL Galați Nicușor Ursu (iote-l în poză) a reușit să acapareze o bună parte din Faleza Galați și să o umple de betoane. Mizeria aia de cîrciumă, pe nume Nic-Nic, care s-a lipit ca o balegă de obrazul subțire al falezei, îi aparține lui Nicușor Ursu. Vedeți voi, există destui borfași pe lumea asta care par să aibă ceva uman în ei. Adică, deși știi ce fapte reprobabile au făcut, cît de nenorociți sînt, parcă îți vine să le acorzi circumstanțe atenuante. Asta pe principiul “o fi bandit, dar măcar e simpatic”.
Din punctul meu de vedere, în cazul lui Nicușor Ursu este vorba despre un dublu sentiment de antipatie. Pe de o parte, omu’ este antipatic din cauză că a acaparat spațiul verde de pe faleză pentru a construi o cîrciumă de prost gust, din care să trăiască el și familia lui. În al doilea rînd, Nicușor Ursu este antipatic și prin simpla lui prezență fizică. Cred că în liceu era ciuca miștourilor, fiind pus tot timpul să șteargă tabla în pauze. Numai cît îi vezi mustața aia de căldărar, te apucă dracii. Iar cînd mai auzi și că, folosind un lung șir de ilegalități, a devenit proprietar pe Faleza Dunării, în buza fluviului, îți vine să îi faci mutație pe str. Traian/252.
În ciuda tuturor mîrlăniilor pe care le-a făcut pe pămîntul falezei, Nicușor Ursu a fost băgat de Victor Paul Dobre de la PNL pe un loc eligibil în lista USL, iar după alegerile din vară a devenit consilier județean. Da’ pe cine dracu reprezintă indiviul ăsta dubios, care după ce că e jnapan, mai poartă și mustață?
Nicușor Ursu, de la Nic-Nic, după ce că e jnapan, mai poartă și mustață
-->