Mare conferință mare la PNL Galați. Subiectul: prețurile mari practicate de Apă Canal. George Stângă, șeful PNL Galați, a ținut conferința flancat de nu mai puțin de 15 colegi. Dar chiar și așa, nu a putut să dea (singur) două exemple în care a criticat PSD-ul în ultimii trei ani.
Prețuri nesimțite la Apă Canal Galați. Da, o știm cu toții. Nu e nicio surpriză pentru nimeni. După cum am tot scris, Apă Canal are un management dezastruos și e pușculița de partid a PSD. Și da, gălățenii sunt extrem de nemulțumiți de faptul că Apă Canal are cel mai mare preț din țară.
Ei bine, PNL Galați s-a gândit că ar fi momentul să exploateze la maxim subiectul. Cum ar veni să se cațere pe nemulțumirea oamenilor și să speculeze povestea politic. Au dat adunarea și au ieșit în număr mare într-o conferință de presă. Și aveau cum s-ar spune și de ce și cu ce. Numai că liberalii în frunte cu George Stângă nu și-au făcut temele cum trebuie. Au scris o ciornă pe genunchi și au ieșit la vânătoare de imagine electorală.
În primul rând, liberalii au strâns doar 10.000 de semnături. Așa spun ei. Puțin, foarte puțin având în vedere subiectul și pretențiile de partid mare. Și-și propun să mai strângă 20.000. Asta e. Oameni mici, planuri mici. Cât despre soluții? Ele sunt, dar nu prea sunt. Practic, liberalii au ratat șansa de a spune cu subiect și predicat ce ar face ei, în folosul gălățenilor, dacă ar avea pe mână o societate ca Apă Canal.
Da, e simplu să vii să spui că prețurile sunt nejustificat de mari. Și să plângi pe umărul gălățenilor. Dar e complicat să vii cu soluții. De fapt, pentru șeful liberalilor e complicat și să dea două exemple (vezi video de mai jos) în care a criticat, pe bune, PSD-ul. ”Nu că ar fi greu, dar… noi facem regulile că suntem la noi acasă… bărbăția…noroc că sună clopoțelul”. Probabil cel mai penibil răspuns dat de un șef de partid. Cum Doamne să te pierzi în halul ăsta, să nu fii capabil să răspunzi la o întrebare pe cât de simplă, pe atât de legitimă?!
Prețuri nesimțite la Apă Canal Galați. Dar voi ce soluții ne dați?
George Stângă: ”Întotdeauna am privit PSD-ul ca pe oamenii răi care nu vor să-i ajute pe gălățeni”. Pe bune? Deci peneliștii vor să convingă că ei sunt ”Oamenii buni pentru Galați” și pesediștii sunt oamenii răi. E ca la grădiniță. Sau ca-n 39B! Ei sunt răi noi suntem buni. Dar argumentele? Dar soluțiile?
Peneliștii aveau un singur lucru coerent de spus. Dar și acolo au zbârcit-o. Anume că șmecherii de la Apă Canal Galați ridică sume nesimțit de mari. De exemplu, anul trecut, conform VL, conducerea și membrii Consiliului de Administrație al SC Apă Canal au încasat împreună, din salarii și indemnizații, 1.413.392 de lei, în condițiile în care profitul companiei a fost de aproape 7 milioane de lei. Sau că directorul Aurel Condurache a încasat, în 2022, două salarii: unul de director tehnic de producție, de 247.971 lei, și unul de director general, de 57.441 lei.
În loc de asta și de alte astfel de informații pertinente, George Stângă a aruncat presei o planșă unde scria că directorul Aurel Condurache câștigă 60.000 de euro/lunar. Mai apare și informația: 27000 de euro/lunar, dar fără să se specifice exact cine câștigă acești bani de la Apă Canal. Apoi sunt aruncate câteva nume cu săgeți în dreptul lor. L-am întrebat pe Stângă dacă are și vreun document care să stea la baza acestei informații, dar mi-a răspuns că pot cere eu, în baza legii 544, aceste informații. Adică să-i fac eu temele că el nu prea a fost în stare.
Eu unul chiar nu înțeleg ce fumează Stângă. Adică, ok, mai exagerezi puțin, mai umfli acolo la indemnizație dar să zici că un director câștigă 720.000 de euro pe an, zău că furi curent cu găleata. Au mai fost ieșiri din decor și exemple tâmpite la conferința minune (pe care o găsiți pe pagina de Facebook a lui Stângă) dar vom reveni cu ele căci oricum ne-am întins cam mult cu acest subiect acum.