Va fi scandal, asta e sigur! Și asta pentru că Transurb, oricît de bine intenționată ar fi, nu are cum să suplinească peste noapte lipsa a 170 de microbuze pe trasee. Dacă pînă mai ieri oamenii stăteau cel mult 3 minute în stație pînă să le vină un mijloc de transport (maxi taxi, autobuz Transurb), de mîine încolo, 9 mai 2016, perioada de așteptare se va dubla, ba chiar se va tripla. Uitați-vă pe orarul dat publicității de conducerea Transurb: doar între orele 7-9, și pe anumite trasee (102, de exemplu), Transurb poate asigura un mijloc de transport la 6 minute. În rest, Dumnezeu cu mila: la 9 minute, la 20 de minute, dar cine naiba are atîta timp să aștepte să vină un autobuz?!
Începînd de mîine (luni, 9 mai 2016), Transurb va deține monopolul transportului public local din Galați. În mod normal, fiind unic operator, Transurb Galați ar trebui să afișeze în stații orarul minut cu minut. Deocamdată, din stațiile Transurb aflăm doar că un autobuz vine la un interval de „x” minute. Bun, să zicem că acel autobuz (tramvai) vine la 9 minute, dar începînd de cînd? Din momentul în care ai ajuns tu în stație sau de cînd a fost răstignit Isus?
Ai ajuns în stație acum, dar nu știi în cît timp vine următorul autobuz
Lăsînd gluma la o parte, credem că Transurb Galați ar trebui să pună la punct un sistem decent de informare a călătorilor, astfel încît oamenii să știe la ce oră/minut vine un autobuz sau tramvai. Este absolut irelevant faptul că Transurb spune doar frecvența cu care circulă autobuzele sau tramvaiele, la 6 minute, 9 minute sau 30 de minute. În momentul în care un gălățean va ajunge într-o stație Transurb, el va dori să știe cît va mai trebui să aștepte pînă la sosirea următorului autobuz. Adică, să afle cu exactitate cînd vine următorul autobuz (oră/minut), nu cu ce frecvență circulă autobuzele.
În stațiile Transurb o să știi cînd sosești, dar habar nu o să ai cînd ajungi să și pleci, căci orarul autobuzelor/tramvaielor este atemporal, în funcție de cum bate vîntul. Ce naiba înseamnă faptul că autobuzul 11, de exemplu, circulă cu o frecvență de 9 minute? Adică, 9 minute începînd de cînd?! De cînd ai ajuns tu în stație sau de cînd și-a stins țigara șoferul Transurb?