Profitînd de faptul că mîine e Ziua internațională a teatrului pentru copii și tineret, actorii de la Teatrul de Păpuși (mă rog secție, că de ceva timp au fost retrogradați) s-au gîndit să joace pentru micuți spectacolul Alba ca zăpada (la ora 10.00).
Din punctul meu de vedere, păpușarii gălățeni au ratat șansa de a face un gest frumos, cum ar fi de exemplu să joace gratuit pentru micuți. Dar probabil că la cît le-a frecat ridichea Curtea de Conturi celor de la Dramatic pentru plăți ilegale și alte nereguli prin acte, le-o fi fost frică să nu se interpreteze, că doar n-o fi vorba aici de zgîrcenie sau de faptul că nu-i duce mintea.
În fine, măcar după spectacol, copiii vor putea urca pe scenă lîngă păpușile preferate pe care le vor putea mînui sub îndrumarea actorilor.
Cu ocazia asta am aflat și cum își autodefinesc menirea păpușarii gălățeni, care e rolul lor în relația cu micuții, dar și care e marele bau bau ce îi influențează pe aceștia din urmă și anume: mediul online.
“Ca promotor al teatrului pentru copii şi adolescenţi, Teatrul Gulliver îşi propune să orienteze publicul către acele valori care riscă să fie uitate pe nedrept, din neglijenţa oamenilor mari. Menirea noastră este de a ghida interesul celor mici, care sunt într-o perpetuă schimbare comportamentală şi emoţională, spre preocupări şi activităţi care stimulează inteligenţa emoţională şi capacităţile empatice ale copiilor. Astfel, ei se pot dezvolta armonios, într-un mediu condus de estetic şi ludic, limitînd influenţele negative pe care mediul on-line îl poate avea asupra copiilor“, se precizează în comunicatul trimis de Secția de Păpuși a Teatrului Dramatic.
Interesant, nu, doar că întîmplător vorbim și de același mediu online la care actorii au făcut apel pentru a mediatiza sărbătoarea de mîine.