Marius Stan, președintele Oțelului Galați, adoră să fie perceput drept un tip spilcuit, rasat, cult, educat, care nu are treabă cu mocirla din care își cîștigă banii. Cum ar veni, Marius Stan se scaldă în mizeria fotbalistică numită Liga 1, dar, bre, el are cel puțin trei clase primare peste rudimentarii, neghiobii și țăranii pe nume Iancu de la Timișoara, Porumboiu de la Vaslui sau Becali de la Steaua. Marius Stan a studiat la Oxford, în caz că nu știați, doar că diploma de inginer a obținut-o la Galați, la Facultatea de Metalurgie, la seral. Asta am zis-o așa, la derută, căci chiar nu știu, nu mă interesează ce studii are Marius Stan și nici nu avea relevanță în acest context.
Cum ziceam, Marius Stan a avut grijă să își construiască imaginea unui adevărat conducător de club, importat parcă de la Bayern Munchen: discret, fără apetit pentru scandal, pentru porcăială, capabil de performanță, posesor de umor fin. Un fel de Cornel Dinu, care se dă și el un intelectual venit din iarbă.
Lui Marius Stan i-ar sta bine și cu ochelari de “ceafă”
Problema este că pozele au ajuns să îl dea de gol pe Marius Stan. Priviți fotografia de mai sus. Marius Stan poartă ochelari “de frunte”. Căci așa cum există ochelari “de păr” sau ochelari “de ceafă”, tot așa există și ochelari “de frunte”. La fel cum pînă acum cîțiva ani existau şi ochelarii de gît, care îşi găseau locul nu pe ochi, cum ar fi normal, ci în jurul gîtului cocalarilor care considerau că-i o mare şmecherie dacă îi poartă aşa.
Nu zic că Marius Stan este cocalar, ci doar că, cel puţin în poza de mai sus, arată fix ca un cocalar. Şi poate doar mi se pare mie, dar are şi privirea ea de şmecher plictisit, purtător de lanţ de aur la gît, care te face să îl cataloghezi drept cocalar sub acoperire.
Sursa foto: onlinesport.ro