De cîte ori văd în ziare o știre cu fostul activist comunist de nădejde Marian Filimon îmi dau seama cît de proști sînt patronii din Galați, ăia care, sanchi, formează mediul de afaceri din acest oraș. Pentru cei dintre voi care habar nu aveți cine este tovarășul Marian Filimon, am să vă zic că el conduce un soi de asociație patronală denumită pompos Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii (PIMM) sau așa ceva. Altfel spus, tov. Marian Filimon îi conduce pe patronii din Galați (ăia de mici dimensiuni, care au între 5 și 15 angajați, că de aia le și zice mici și mijlocii). Naiba știe cum a ajuns Filimon să conducă această asociație fără rost. Important este că îi păcălește pe fraieri. Și zic asta pentru că singura activitate pe care o face asociația condusă de tov. Filimon este ca, anual, să dea niște premii, să îi recompenseze pe “cei mai activi patroni de societăți comerciale”, dîndu-le niște diplome fără nici o valoare, după ce în prealabil i-a pus să plătească pentru a fi premiați în cadrul Galei PIMM. Iar proștii plătesc, pentru că de cînd e lumea asta fraierilor le-a plăcut să fie premiați, să primească diplome și medalii fără nici o noimă.
Filimon n-are afaceri, dar îi conduce pe oamenii de afaceri, fie ei cît de mici și mijlocii
Problema este că, din cîte știu eu, tov. Marian Filimon, care la toamnă visează să devină deputat, nu are nici o afacere de succes. Cine știe, poate că între timp și-o fi deschis vreun fond bursier, poate că se bate pe burtă cu George Soros și joacă tare pe partea economică privată, iar eu nu am aflat. Însă eu știu că tov. Filimon nu are nici măcar o tarabă în piață, cu cartofi sau leuștean, o măsuță la IREG unde să vîndă mărțișoare primăvara. Ceva care să îl recomande ca mic întreprinzător. Și cu toate astea, Marian Filimon îi conduce pe patronii din Galați. Dar, repet, nu e vina lui Marian Filimon că a reușit să prostească niște proști. Patronii ar trebui să fie cei care să își dea seama că nu e în regulă că un nene care nu a fost în stare să-și dezvolte o afacere proprie nu are cum să îi conducă pe cei care există pe piața privată.