Hoții nu doar i-au pus gînd rău omului de afaceri Marian Băilă, ci au început să îl ia la mișto de-a binelea. Patronul cotidianului Viața Liberă a fost prădat încă o dată, numărul jafurilor cărora le-a căzut victimă ajungînd astfel la 3. Și asta într-un interval de numai cinci săptămîni.
Vestea că a fost prădat încă o dată, după ce acum trei săptămîni contabilizase deja două spargeri în avutul său obștesc (citește articolul aici), cred că l-a făcut pe Băilă să dea în bîțîială. Așa că dacă zilele astea o să mergeți să dați un anunț la Viața Liberă și o să vedeți pe holuri un nene care dă de nebun din cap, din mîini și din picioare, să știți că nenea cu pricina nu e vreun diliu care dansează Harlem Shake, ci este însuși Marian Băilă înnebunit de oftică pentru că bandiții i-au devalizat un nou chioșc de ziare. Al treilea, după cum am amintit mai sus.
Șoc-șoc, incredibil de senzațional: Băilă și-a înscenat singur spargerile?
De data asta, hoții au pătruns prin efracție în chioșcul aflat în Complexul Siret, din Țiglina III. Conform surselor noastre, jaful s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 17/18 februarie 2013. Modul de operare este similar cu cel folosit în precedentele spargeri: cele două lacăte au fost distruse cu o rangă, iar în mai puțin de 2-3 minute, pînă să apară echipa de intervenție de la Alfa Security, cu care Băilă are contract, băieții au dispărut cu toate cartoanele de țigări depozitate în chioșc. Potrivit primelor estimări, paguba în cazul jafului de la Complex Siret ajunge la 21 milioane de lei vechi, iar autorii, la fel ca și la celelalte două spargeri (din Micro 40 și Micro 38), nu au fost nici măcar identificați, darămite prinși.
Departamentul de Criminalistică de pe lîngă redacția antidotul.ro, care face cercetări independente în cazul celor trei spargeri cu autor necunoscut, ia în considerare și varianta potrivit căreia Marian Băilă și-a înscenat singur jafurile, pentru a avea un motiv suficient de solid în fața ziariștilor de la Viața Liberă ca să le taie și mai mult din salarii în perioada imediat următoare.