N-am nimic personal cu Marian Filimon, șeful IMM-iștilor, care a decis după ce i-a dat cu flit USL-ul, să candideze din partea etniei maghiare. Sanchi, în spirit de protest.
Fitilimon e o nulitate simpatică, un Dinu Păturică care n-a reușit să parvină (asta deși s-a școlit pe băncile partidului comunist) decît pînă la niveluri mici și mijlocii. Faptul că Filimon a spus despre gălățeni că votează ca proștii, mi se pare, iarăși, că e treaba lui, că e strategia lui electorală. Oricum candidatura lui Marian Filimon e la fel de serioasă ca sexul la străbunici, deci nu merită să codăm prea mult canalul electoral.
L-am băgat, totuși, în seamă pe Fitilimon pentru simplul motiv că mi-am amintit că este unul dintre cei trei nesimțiți (dacă mai știți și de alții chiar vă rog să-i dați în stîlp) care și-au lipit afișe electorale pe stîlpii patriei. Despre ceilalți doi, adică pepedediștii Aurel Stancu și Romeo Cosma s-a scris, aici, pe antidotul.ro.
Numai că deontologul lui Attila are și un adagio la nesimțirea electorală. Adică Filimon nu s-a mulțumit doar cu acțiunea de urîțire a stîlpilor, ci și-a îndreptat scociul electoral și către panourile de la gaze (hurdughile ălea pătrățoase), care se găsesc în general pe la case. În aceste condiții, eu îi urez din inimă lui Marian Filimon să fie votat de toți ungurii din Galați (de, electoratul fidel) și de nimeni altcineva.
Maghiar Fitilimon – ce se naște din comuniști mănîncă toată viața imemiști

-->