O nouă modă apare la Galați. Dau trendul niște cetățeni care sparg bancomate. Din motive evidente, dumnealor vor să rămână necunoscuți. Ei acționează în mediul rural și uneori le iese de minune.
Am făcut o scurtă introducere ca să vă spunem că în județul Galați a avut loc un nou jaf la un bancomat. După aparatul de la Liești (vezi aici), marți a fost atacat un bancomat din Tulucești. De data asta hoții au reușit să fugă cu o sumă de bani după ce au distrus, prin explozie, o parte a aparatului.
„La data de 15.09.2020, în jurul orei 04.00 I.P.J. Galați a fost sesizat prin SNUAU 112, despre faptul că, în comuna Tulucești, județul Galați, bancomatul, aparținând unei unități bancare, din incinta unei societăți comerciale, prezintă urme de distrugere. Polițiștii ajunși la scurt timp la fața locului au constatat faptul că persoane necunoscute, ar fi forțat mecanic fanta de eliberare a bancnotelor de la acest bancomat. În urma deflagrației, partea din spate a bancomatul a fost distrusă, iar din interior a fost sustrasă o sumă de bani. În cauză a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art.229 Cod Penal, de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Galați, care au preluat cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.” (Poliția Galați)
Cad bancomatele din Galați ca popicele. Nici nu pare prea complicat să faci un jaf. Îi dai foc, provoci o explozie și fugi cu banii. În ultimele zile avem Liești și Tulucești. Cine urmează?