Nici nu știu în ce cheie să privesc această informație: Raluca Ardean, de la Digi24 Galați, are un contracandidat pentru postul de purtător de cuvînt (inspector de specialitate, grad IA – Departamentul Presă) al Primăriei Galați. Rezultatul oficial al selecției dosarelor candidaților înscriși pentru acest post a fost făcut public astăzi, vineri, 19 august 2016, la ora 12.00. Astfel, în concurs au fost acceptați doi candidați: Raluca Ioana Ardean și Nicoleta Mazilu (care trebuie să își completeze dosarul cu cazierul judiciar în original, pînă la desfășurarea primei probe a concursului, adică pînă pe 26 august 2016).
Pe de o parte, se poate spune că e bine că există mai mulți candidați, că marea favorită Raluca Ardean are adversar în concursul (scris și interviu) pentru ocuparea locului lăsat vacant de Emanuela Turcu, acela de șef de cancelarie al primarului Galațiului (Ionuț Pucheanu). Pe de altă parte, însă, tare mi-e teamă ca adversara Ralucăi Ardean este doar o mînă moartă, băgată la mișto în competiție, tocmai pentru a da impresia că acest concurs este pe bune. Probabil că pesediștii și-au însușit critica după ce la concursul pentru postul de city manager a fost un singur candidat, Marius Humelnicu, care, așa cum era de așteptat, a și fost admis cu 196 de puncte (din 200 posibile), iar acum au zis să arunce mai mulți candidați în luptă, să pară că jocurile nu sînt făcute pentru Raluca Ardean.
Proba scrisă, pe 26 august 2016, ora 10.00
Deocamdată nu am reușit să aflăm nimic despre contracandidata Nicoleta Mazilu. Ce vreți, nu au trecut nici 4 ore de la afișarea rezultatelor candidaților admiși după analizarea dosarelor, dar o să încercăm să aflăm în zilele următoare mai multe amănunte despre d-na/d-ra Mazilu. Pînă pe 26 august (vinerea viitoare), cînd este programată proba scrisă, mai este timp.
Eu unul am scris aici încă de acum două săptămîni că Raluca Ardean (fostă Andonie) este favorită să cîștige concursul de sfătuitor și purtător de vorbe al primarului Ionuț Pucheanu. Raluca Ardean, care este soția proaspătului consilier local PSD Galați Bogdan Ardean, a fost în trecut crainic la televiziunea pesedistă TV Galați, care aparține deputatului PSD Galați, Florin Pâslaru. Acum, Raluca Ardean este realizator de emisiuni la Digi24 Galați, post de televiziune care a rămas în 2-3 jurnaliști de toți după disponibilizările (restructurările) în masă făcute în cei doi ani de la lansare.