Galațiul mustește de construcții hidoase, fără nici o noimă, care strică aspectul orașului. Și nu, aici nu facem trimitere la scheletele unor clădiri unde lucrările au fost abandonate din cauza crizei. Ne referim la imobile date de ani de zile în folosință, unele dintre acestea situate chiar în zona centrală a Galațiului. Una dintre aceste hidoșenii care calcă în picioare orice plan urbanistic este așa-numitul “cub” din spatele punctului de lucru Electrica de pe str. Traian, colț cu Basarabiei (vezi foto). Practic, în perimetrul din fața blocului A10A a fost construit un imobil cu 2 etaje, în care acum își desfășoară activitatea personalul TESA al Electrica Distribuție. Problema este că acest imobil obturează ferestrele apartamentelor situate la etajul 1. Evident, se pune întrebarea de ce oamenii care locuiesc în aceste apartamente nu au reclamat faptul că atunci cînd deschid larg geamul la dormitor, în loc de verdeață, văd un zid mare de beton. Răspunsul e simplu: în aceste apartamente stau angajați ai Electrica, care au devenit între timp proprietari, după ce în prealabil aveau doar statut de chiriași în aceste locuințe de serviciu. Dar chiar și așa, nu poți să nu te întrebi cine a fost deșteptul, arhitectul de talie mondială care a gîndit ridicarea unui imobil cu 2 etaje la 70-80 de cm. distanță de un bloc cu 7 etaje?
Hidoșenia cu 2 etaje, marcă înregistrată a Galațiului
Ne-am interesat despre momentul în care această construcție hidoasă a început să fie construită și așa am ajuns la anul 2005. Fostul director al Electrica Galați, Iulian Aramă, și-a adus aminte că acest imobil a început să se ridice la scurt timp după ce el a preluat funcția de șef al Electrica, în 2005. “Inițial, în tot spațiul de la parterul blocului A10A trebuia să funcționeze o bancă a Electrica, Renel sau Conel, nu mai știu cum se numea în 1997, așa cum au societățile de gaze, de electricitate în toată lumea. La subsolul imobilului la care faceți d-voastră referire trebuia să se afle spațiul de siguranță al băncii, acel buncăr unde sînt depozitate valorile. Inițial s-a ridicat fundația, care este extrem de solidă, ducîndu-se mult în adîncime, iar cînd proiectul băncii Electrica a fost abandonat, a fost abandonată și ridicarea acestui imobil. Prin urmare, vreme de vreo 7-8 ani, pînă în 2005, acolo erau doar niște fieroange care se ițeau din fundația de beton, fapt care punea în pericol siguranța copiilor din zonă. De altfel, am înțeles că pe la începutul anilor 2000 acolo s-a și întîmplat un accident cu un copil, care s-a tăiat în fiarele alea. Construcția a început în 2005 parcă, cu ordin și fonduri de la București, iar acum deservește personalul TESA. E adevărat că acest imobil arată un pic ciudat astăzi, dar pe de altă parte nici cum era înainte, cu fieroangele alea, nu reprezenta o soluție”, ne-a declarat fostul director al Electrica, Iulian Aramă.
Noroc că acest “cub” cu 2 etaje nu este situat la stradă, pe Traian, ci undeva în spatele blocurilor, lîngă niște garaje, că altfel cred că ne știa toată România de deștepți ce sîntem. Așa cum ăia la Caracal au uitat o macara între blocurile pe care le-au construit, despre Galați ar fi circulat legenda blocului mic construit lînga scara unui bloc mai mare. Și cum e puțin probabil că va fi dărîmată vreodată, va trebui să învățăm să conviețuim cu această hidoșenie urbanistică, care tinde să devină marcă înregistrată a Galațiului.