Pare de domeniul fantasticului ca un fost parlamentar să ajungă să trăiască de pe o zi pe alta. Asta pentru că viaţa ne-a demonstrat că în Parlamentul României te duci ca să te îmbogăţeşti, să îţi asiguri traiul pînă la a paişpea generaţie de-acum înainte, nu ca să munceşti în folosul comunităţii care ţi-a dat votul. Gălăţeanul Cătălin Iamandi (foto) este excepţia care confirmă regula de mai sus. După ce timp de o legislatură şi jumătate (1990-1996) Cătălin Iamandi a fost deputat PDSR Galaţi (actualul PSD), acum, la 63 de ani, el a ajuns să se zbată în sărăcie.
Despre Cătălin Iamandi am mai scris, în urmă cu 13 ani, pe vremea cînd lucram la Monitorul de Galaţi. Articolul cu pricina a fost păstrat în arhiva Ziarul de Iaşi (fostul Monitorul de Iaşi) şi poate fi citit aici. Cătălin Iamandi a fost şi este un neadaptat. Cînd toţi ceilalţi din jurul lui furau şi se îmbogăţeau, Iamandi milita pentru corectitudine în politică şi nu numai. În cei 6 ani cît a fost parlamentar de Galaţi, Cătălin Iamandi nu şi-a făcut nici vilă, nu a privatizat nici o întreprindere şi nici nu a făcut comerţ cu tablă din fostul Sidex. Păi dacă a fost prost, atunci să moară de foame! – i-ar putea reproşa unii. Nu, Cătălin Iamandi nu a fost prost, ci poate un pic visător. Şi altruist. Iar asta l-a costat. Acum el a ajuns să trăiască din mila rudelor sau a apropiaţilor, ăia puţini care nu i-au întors spatele. Prin comparaţie, actualii parlamentari PSD Galaţi sînt toţi nişte nababi. Dan Nica a ajuns deputat PSD Galaţi în 1996, fix cînd Cătălin Iamandi nu mai prindea trenul pentru un nou mandat de parlamentar, iar deputatului PSD Galaţi Florin Pâslaru, cel cu turnătoriile la Securitate, i-a crescut o vilă pe str. Al. I. Cuza înainte de a termina primul mandat de parlamentar.
Fostul deputat Cătălin Iamandi nu are nici cu ce se încălţa
L-am revăzut zilele trecute pe Cătălin Iamandi. Trecea pierdut prin faţa Parcului Eminescu, vizavi de Modern. Omul este o epavă. Slab, gîrbovit, cu părul neîngrijit şi cu cămaşa ieşită pe jumătate din pantaloni. Cine nu îl cunoaşte ar putea crede că Iamandi este un boschetar, un alcoolic înrăit. Numai că nu, fostul deputat Cătălin Iamandi nu bea. Dimpotrivă, în ciuda necazurilor, el a rămas un om bisericos, cu mult bun simţ. În 2002, cînd am scris despre “deputatul muritor de foame”, fostul parlamentar PSD Galaţi Cătălin Iamandi stătea, împreună cu sora lui, într-o casă pe str. Eroilor. Astăzi, el locuieşte într-o garsonieră insalubră din Mazepa. Cînd l-am zărit, zilele trecute, pe fostul deputat Iamandi, nu mi-a venit să cred: omul nu mai are nici cu ce se încălţa. El avea în picioare o pereche de şlapi chinezeşti, din plastic, şi ăia scîlciaţi. Ca un făcut, cînd a traversat strada de la Romarta către Parcul Eminescu, fostul deputat Cătălin Iamandi s-a întîlnit cu unul dintre politrucii din PSD Galaţi, care de ani de zile freacă menta pe bani frumoşi la Ecosal. Este vorba despre actualul director adjunct Ion Ionescu. Iniţial, Ion Ionescu a vrut să îl evite, dar Cătălin Iamandi era în drumul său şi nu a putut să schimbe direcţia de mers fără să dea de bănuit. Cei doi au discutat preţ de un minut, după care Ion Ionescu s-a făcut că are treabă şi a plecat. Asta-i viaţa, asta-i esenţa social-democraţiei: Ion Ionescu a ştiut să se descurce, să dea din coate şi să se înfigă într-un post de şef la Ecosal, numit de PSD, pe un salariu chiar şi de 10.000 de lei lunar (la nivelul anului 2005), în timp ce Cătălin Iamandi umblă în şlapi chinezeşti şi aşteaptă să primească pensia aia de rahat pentru care ani de zile a muncit ca inginer în combinatul siderurgic din Galaţi.